Prima pagină » Eu Primar » O femeie moartă de două luni, desemnată președinte de secție de votare

O femeie moartă de două luni, desemnată președinte de secție de votare

O femeie moartă de două luni, desemnată președinte de secție de votare
O femeie care a murit în luna martie a fost desemnată președinte al unei secții de votare din comuna botoșăneană Santa Mare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Autoritatea Electorală Permanentă a desemnat, luni, prin tragere la sorți, președinții și locțiitorii birourilor electorale ale secțiilor de votare din mai multe județe, între care și Botoșani, iar președinte al biroului electoral al secției de votare nr. 354 din comuna Santa Mare a fost desemnată Rodica Drobotă.

Femeia a murit, însă, în luna martie a acestui an.

Potrivit reprezentanților departamentului de comunicare din AEP, situația a fost determinată de neactualizarea Registrului electoral, care este realizată, potrivit prevederilor legale, de Primăria comunei.

Reprezentanții AEP au declarat corespondentului MEDIAFAX că eroarea a fost sesizată, iar potrivit prevederilor legale locul de președinte al biroului electoral din secția de votare respectivă a fost vacantat și urmează să fie înlocuit.

Potrivit legislației, primarul, împreună cu serviciile de evidență informatizată a persoanei, actualizează anual listele electorale permanente, până la data de 1 martie și comunică judecătoriei, în cel mult 15 zile, actualizările operate în liste.

Totodată, potrivit legislației, în anul în care au loc alegeri, actualizarea listelor se face în cel mult 15 zile de la data stabilirii zilei votării, iar persoanele decedate se radiază din lista electorală permanentă de primarul unității administrativ-teritoriale în care au avut ultimul domiciliu în termen de 24 de ore de la înregistrarea decesului.

Citește și