Primul sens giratoriu suspendat din România a fost inaugurat

Primul sens giratoriu suspendat din România a fost inaugurat

Astfel, sâmbătă se deschide circulația pe pasajul suprateran DJ102, către Păulești – Brașov, peste DN1B, o intersecție în care se produceau frecvent accidente de circulație.

Sensul giratoriu suspendat, care are o arhitectură unică în România, a fost construit pe raza localității Blejoi, lucrările începând în 2013.

Pentru darea în circulație a sensului giratoriu suspendat a fost nevoie de oprirea și dezafectarea semafoarelor existente în intersecție.

Circulația pe toate direcțiile pasajului suprateran (pe DJ102 și rampele de urcare – coborâre aferente DN1B) s-a deschis la ora 12.00, iar apoi, în intervalul 12.00 – 14.00 accesul temporar pe bretelele de la sol pe direcția Ploiești – Blejoi și Păulești – Carrefour va fi blocat, pentru montarea unor parapeți.

Începând cu ora. 14.00 circulația se va desfășura, potrivit autorităților, în condiții normale de trafic.

Podul are o garanție de rezistență de 100 de ani și a costat aproximativ 79 milioane de lei, bani care provin de la Uniunea Europeană.

Giratoriul suspendat are o lungime de aproximativ un kilometru și o înălțime de aproximativ 7 metri.

Giratoriul suspendat fusese inaugurat și în aprilie, însă nu a fost dat în folosință pentru că mai erau de pus la punct detalii tehnice.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să...
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”