Becali s-a supărat și vrea nocturna și tribuna oficială din Ghencea: „Sunt ale noastre!

Becali s-a supărat și vrea nocturna și tribuna oficială din Ghencea: Sunt ale noastre!
Publicat: 30/05/2016, 20:18

„Am văzut comunicatul Armatei, așa e corect. Investițiile pe care le-am făcut cu aprobarea lor în stadion rămân ale statului, asta e. E vorba despre asfalt, terenul sintetic și altele. Dar nocturna nu face parte din protocolul cu Armata, e în patrimoniul firmei noastre, nu poate nimeni să o confiște. La tribuna oficială este altceva, am cumpărat-o la licitație, ca să-i degrevez pe ei de sarcină și face parte din patrimoniul societății. Trebuie să luăm nocturna și tribuna oficială, sunt ale noastre”, a declarat Becali.

Printr-un comunicat al Clubului Sportiv al Armatei Steaua București, finanțatorul Stelei a fost înștiințat că nu are acces la bunurile din Ghencea, cele pentru care săptămâna trecută anunța că a făcut deja plângere penală. CSA recunoaște că George Becali a contribuit cu bani la întreținerea și îmbunătățirea stadionului, dar spune că nu ar avea niciun drept asupra bunurilor.

„În data de 23.11.2005 S.C. Fotbal Club „Steaua București” S.A. a solicitat reînnoirea contractului de închiriere. În urma negocierilor s-a convenit încheierea actului adițional nr.1, prin care S.C. Fotbal Club „Steaua București” S.A. se obliga să execute lucrările de investiții în valoare de 250.000 Euro pînă la data de 01.08.2006.

Prin actul adițional nr.2, S.C. Fotbal Club „Steaua București” S.A. se obliga să achite o chirie lunară de6.000 Euro și să execute lucrări de investiții în valoare de 300.000 Euro, până la data de 07.01.2008.

Valoarea totală a chiriei încasată de către C.S.A. „Steaua București” în baza contractului de închiriere (inclusiv actele adiționale) a fost de 222.000 Euro. Din acestă sumă, doar o cota de 50% a fost utilizată de C.S.A. „Steaua București” ca venituri proprii, diferența fiind virată la bugetul statului.

Potrivit clauzelor contractuale, valoarea lucrărilor de investiții executate în cadrul contractului a fost de minim 550.000 Euro. În urma finalizării lucrărilor, valoarea acestora a fost de 1.281.505,10 Euro.

În afara prevederilor contractuale, chiriașul a mai efectuat și alte lucrări suplimentare pentru aducerea stadionului la standardele solicitate de către UEFA, în valoare de 816.491,56 Euro.

În urma lucrărilor efectuate de către chiriaș, Stadionul Ghencea a fost adus la standarde europene, așa cum rezultă din avizul de referință al UEFA, stadionul Ghencea a fost primul din țară clasificat la categoria a 3-a, care poate organiza atît meciuri UEFA cît și internaționale.

Conform prevederilor contractuale aferente perioadei 2004-2010, toate investițiile efectuate de societatea comercială în stadionul de fotbal pentru aducerea acestuia la standardele U.E.F.A. și F.R.F. au intrat în patrimoniul statului”, se arată în comunicatul CSA Steaua.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cutremur în cazul Elodia. Dan Diaconescu a aflat adevărul după 17 ani: Se sperie și...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină