Bubuitura misterioasă care s-a auzit în tot Iașiul: ”A început să tremure pământul”

Bubuitura misterioasă care s-a auzit în tot Iașiul: ''A început să tremure pământul''
Publicat: 02/06/2016, 10:57
Actualizat: 02/06/2016, 11:07

„Când s-a produs bubuitura eram în zona Bucium, s-a auzit ca un boom sonic, dar nu a fost în zonă niciun avion capabil să producă acest zgomot. Companiile aeriene care operează la noi au spus că nu au avut nicio problemă, iar singurul avion militar care a survolat aeroportul în această după amiază era unul cu elice, iar acesta nu e supersonic”, ne-a declarat Marius Bodea, directorul Aeroportului Iași, informează Ziarul de Iași.

Locuitorii spun că zgomotul a fost atât de puternic încât geamurile s-au cutremurat.

„Eram în casă, am auzit zgomotul puternic, apoi imediat au început să se zgâlțâie geamurile și să tremure pământul”, explică un ieșean.

Prima „explicație” a fost că s-ar fi tras rachete antigrindină.

„Nu avem vectori pe Iași. Nu a fost efectuată nicio operațiune. Și chiar dacă ar fi fost nu ar fi produs acest zgomot”, a declarat Valerică Moldoveanu, șeful Centrului Antigrindină de la Dancu.

„Nu am primit niciun apel că s-ar fi întâmplat ceva sau vreo alertă”, au spus reprezentanții ISU.

Polițiștii au precizat că singurele acțiuni derulate de ei sunt niște pregătiri pe care le fac mascații. De asemenea, ei nu au primit apeluri telefonice legate de ciudatul zgomot.

Gina Tiron, șefa Centrului Meteo Moldova, a precizat că nu s-a semnalat niciun fenomen meteo care să fi produs bubuitura.

Reprezentanții Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt” au spus că nu au în derulare niciun exercițiu militar. „Nu e de la noi”, au spus aceștia.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Clujenii s-au trezit cu panouri prin care sunt îndemnaţi să se mute în Bacău. "Chiria...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Data exactă la care vor fi virate tichetele sociale în luna octombrie. Banii intră direct...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Cutremur în tenis! Simona Halep a anunțat chiar azi, 2 octombrie
Mâncarea care te bagă în spital. A fost retrasă de urgență
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Cei mai noi sateliți Starlink emană și mai multe radiații decât versiunile anterioare