Potrivit unui comunicat polițiștii au depistat, la nivel național, în ultima săptămână, 216 persoane care erau dispărute sau pe numele cărora erau emise mandate de către instanțele de judecată.
„Dintre cele 216 persoane identificate, 143 erau semnalate ca fiind dispărute, dintre care 97 de minori. Aceștia au fost încredințați familiilor sau internați în centre pentru minori și nu au fost victime ale vreunei infracțiuni”, se mai spune în comunicat.
Polițiștii au depistat și 73 de persoane care erau date în urmărire.
”Dintre acestea, 53 aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, trei aveau mandate de arestare preventivă, șapte persoane aveau emise pe numele lor mandate europene de arestare, iar în 8 situații existau emise sentințe penale de internare. Totodată, o persoană era urmărită prin Interpol, iar o alta a fost depistată de polițiști după ce a evadat din starea de deținere”, mai informează Poliția Română.