Întrebat la B1 TV dacă ia în considerare alianțe politice cu partidul condus de fostul președinte Traian Băsescu, președintele PSD Liviu Dragnea a spus: „Acolo (la Ilfov, n.r.) le-am dat libertatea să încerce să găsească o majoritate, nu știu dacă vor face cu PMP, probabil că nu”.
„Este o nuanță foarte importantă, vă spun foarte cinstit. Pot fi situații ca într-unul sau alte județe, unde este imperios necesar să nu mai fie președinte de Consiliu cineva de la PNL, de exemplu Ilfov, unde vă spun sincer este un obiectiv ca domnul Petrache să nu mai fie președinte de Consiliu Județean, nu pentru faptul că e de la PNL, că nu avem o problemă politică, ci pentru faptul că mandatul dumnealui a fost toxic în ultimii ani de zile”, a declarat Dragnea.