Prima pagină » Sport » Ce spune Traian Băsescu despre meciul cu Albania și acuzațiile privind numirea lui Burleanu

Ce spune Traian Băsescu despre meciul cu Albania și acuzațiile privind numirea lui Burleanu

21 iun. 2016, 15:18, Sport
Eliminarea României de la Euro 2016 este comentată inclusiv de oamenii politici ai țării, iar fostul președinte Traian Băsescu nu face excepție.

După miile de reacții negative din partea suporterilor, Traian Băsescu a făcut un îndemn la calm pe Facebook, printr-o în care ideea centrală este că fotbaliștii naționalei și rezultatele obținute de România la Euro reprezintă întocmai nivelul țării noastre, indiferent de domeniu.  „Cei 11 – 14 din meciul cu Albania ne reprezintă, așa cum suntem. Dacă am avea și curajul să ne privim pe noi înșine, am constata că nu suntem mai buni decît ei. Niciun alt sport mai mult ca fotbalul – datorită popularității – nu reflectă mai bine o națiune”, spune Băsescu.

Acesta a răspuns indirect și zvonurilor care circulă în lumea fotbalului, în legătură cu o posibilă numire „politică” a lui Răzvan Burleanu în fruntea FRF. Într-o intervenție televizată, fostul internațional Ionel Ganea a declarat chiar că Traian Băsescu este cel care a decis numirea lui Burleanu. Întrebat de un utilizator „cine l-a „uns” pe Burleanu” șef al FRF, Băsescu a răspuns evaziv, precizând însă că nu președintele Federației a fost pe teren la meciurile de la Euro: „Sincer nu știu, nu vă lăsați păcălit. Totuși nu știu nici un antrenor,portar, fundaș, mijlocaș sau atacant cu numele Burleanu în Echipa Națională”, a postat fostul președinte pe contul său de Facebook.

 

 

Citește și