Trenul Arad-Mangalia a ajuns la destinație. Drumul a durat „doar” 24 de ore

Trenul Arad-Mangalia a ajuns la destinație. Drumul a durat doar 24 de ore
Publicat: 21/06/2016, 17:13
Actualizat: 21/06/2016, 19:50

Trenul a plecat din Arad duminică la ora 19.20 și urma să ajungă în Mangalia, luni la ora 10.55. Cele 15 ore și 35 de minute programate ale călătoriei s-au transformat în 24 de ore, după ce trenul a înregistrat 500 de minute de întârziere.

Călătorii au așteptat câteva ore în zona Petroșani, unde liniile erau acoperite de bușteni și apă din cauza unei furtuni. După ce au plecat din Petroșani și au trecut de București, locomotiva s-a defectat, iar pasagerii au așteptat din nou sosirea unei alte locomotive.

„Trenul INTEREGIO 1822, care a plecat la ora 19.20 din Arad, înainte de Petroșani din cauza condițiilor meteo – vijelii, ploaie – a fost nevoit să oprească și a staționat aproximativ 400 de minute. Terasamentul din proximintatea căii ferate și vegetația au alunecat peste linia de contact, astfel circulația pe ambele fire a fost închisă. După 400 de minute, timp în care colegii noștri au remediat problema, trenul a pornit mai departe către București. A ajuns cu această întârziere de aproximativ 400 de minute și a plecat mai departe către Mangalia. Între Fundulea și Sărulești, la locomotiva aceluiași tren a apărut o defecțiune tehnică și a fost trimisă o locomotivă de ajutor. La întârzierea care era deja acumulată de acest tren, a mai fost adăugată încă o întârziere de aproximativ 120 de minute, astfel că trenul a ajuns la Mangalia cu o întârziere totală de circa 500 de minute. A ajuns la Mangalia la ora 19.20, în loc de 10.55”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al CFR, Alina Predescu.

Pasagerii au primit apă în stația Fetești.

„În traficul intern pe calea ferată din România se pot face restituiri ale biletelor de călătorie atunci când este solicitat acest lucru pentru parcursul neefectuat. Adică, în timpul unei călătorii, dacă un pasager decide că dorește să întrerupă călătoria poate să solicite banii înapoi pentru parcursul neefectuat. (…) Regretăm situația creată, este vorba și despre o cauză naturală, cele 400 de minute, au fost generate de o problemă față de care, au căzut acei copaci pe linia de contact. Ne pare rău, ne cerem scuze pasagerilor pentru inconvenientele create”, a mai declarat corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al CFR, Alina Predescu.

Cele opt ore de întârziere reprezintă un record pe acest an, în condițiile în care recordul de anul trecut aparține unui tren care a plecat din nordul țării către litoral și a ajuns cu 12 ore de întârziere.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Prigoană lasă o surpriză în moștenire! Vila din SUA și misterul proprietarilor care schimbă complet...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Despărțire șoc. Celebra prezentatoare a rămas fără iubit, chiar înainte de sărbători
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Pregătiri pentru război în Europa: Țara care va găzdui 800.000 de militari NATO