Asociațiile profesionale „The Royal Society for Public Health” și „Faculty for Public Health”, care împreună reprezintă aproape 10 mii de medici și specialiști britanicii din sistemul de sănătate publică din Regatul Unit au făcut publice concluziile unui sondaj efectuat pe un număr de peste 2000 de britanici. 56% dintre aceștia s-au declarat de acord ca consumatorii de droguri să fie mai degrabă trimiși la un tratament decât să fie acuzați penal, reiese din concluziile sondajului. Doar 23% din cei intervievați nu au fost de acord cu dezincriminarea consumului de stupefiante.
„Discursul politic despre droguri de-a lungul secolului 20 a fost dominat de ideea că consumul de droguri este o activitate infracțională, mai degraba decât o problemă de sănătate” a declarat Dr. Fiona Sim , președinte al „The Royal Society for Public Health” pentru europe.newsweek.com. „Cu toate acestea, în ciuda unei abordări centrate în jurul interdicției de consum și de sancționare penală a celor care se drgoghează, această politică nu a reușit să ducă la reducerea cererii sau a ofertei, cu atât mai puțin să reducă efectele negative cauzate de droguri”, a mai subliniat medicul.
În urma sondajului cele două asociații ale medicilor englezi au cerut ca cea mai importantă parte a strategiei antidrog din Marea Britanie să fie transferată de la ministerul de justiție la cel de sănătate. Cei aproximativ 10 de medici au solicitat ca posesia de droguri pentru consum personal să fie dezincriminată și au cerut introducerea obligatorie în școli a educației despre droguri, bazată pe exemple despre pericolele acestora.
Cele două organizații pledează pentru adoptarea unui model asemănător celui portughez, care, cu toate că interzice încă posesia de droguri îi obligă pe consumatori să urmeze programe de tratament și de sprijin, mai degrabă decât să-i acuze de o infracțiune.
Dar raportul asociatiilor medicale vine după ce Marea Britanie a votat în martie o lege care este și mai restrictivă și incriminează vânzarea unei serii de așa-numitele „droguri legale”, cum ar fi nu doar medicamentele care conțin subsanțe psihotrope, ci chiar unele condimente sau oxidul de azot.
Demersul medicilor britanici nu este singular. În urmă cu doi ani în urma unui studiu internațional London School of Economics a solicitat din aceleași motive, încetarea globală „războiul împotriva drogurilor” .