Rusia vrea să inventeze teleportarea până în 2035

Rusia vrea să inventeze teleportarea până în 2035
Publicat: 23/06/2016, 15:14
Actualizat: 09/01/2020, 07:59

„Pare ceva fantastic astăzi, dar au avut loc experimente de succes la Stanford la nivel molecular”, a declarat Alexander Galitsky, un cunoscut investitor în sectorul tehnologic din Rusia.

„Mare parte din tehnologia pe care o avem astăzi este inspirată din filme SF de acum 20 de ani”, a adăugat el.

Conform Go4it, dezvoltarea teleportării este inclusă în Inițiativa Tehnologică Națională, un plan strategic de dezvoltare a sectorului tehnologic susținut de stat care beneficiază de fonduri în valoare de 2.100 miliarde de dolari. Acesta mai include dezvoltarea unui limbaj de programare rusesc, dezvoltarea de computere cuantice și de interfețe neuronale (conexiuni directe între computere și creiere umane).

Deși pare imposibil de realizat, experimentele realizate până acum arată că teleportarea este teoretic posibilă. În 2014, cercetători de la Universitatea de Tehnologie din Olanda au arătat pentru prima dată că informația, codificată în particule sub-atomice, poate fi teleportată pe distanțe scurte (de 3 metri în acest caz).

Aceasta nu este singura țintă ambițioasă pe care și-au stabilit-o rușii. Rosatom a anunțat că lucrează la un sistem de propulsie nuclear care ne-ar putea duce pe Marte în 90 de zile. Prototipul va fi prezentat în 2025. Cu sistemul de propulsie chimică tradițional, aceeași călătorie ar dura 18 luni.

Rămâne de văzut dacă Rusia va reuși să atingă măcar unul dintre aceste două obiective importante. Aceste anunțuri ar putea face parte dintr-o campanie de promovare a țării ca un nod tehnologic important.

Totuși, de-a lungul timpului rușii (pe atunci sovieticii) au avut realizări importante, precum punerea primului satelit artificial pe orbita Terrei în 1957 și primul om în spațiu (Iuri Gagarin) în 1961.

Adrian Popa
Adrian Popa este Editor of the Day la Gandul.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Moștenitorul Hermès, care intenționa să-și lase averea grădinarului său, se plânge că i-au dispărut miliarde...
După Roxana Dobre, şi sora lui Salam a păţit-o GRAV! S-a ajuns la păruială şi...
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au...
Mama Luizei Melencu, în pragul sinuciderii! A fost la un pas să recurgă la un...
„Creierul” atacului terorist de la 11 septembrie, Khalid Sheikh Mohammed, şi-a recunoscut vinovăţia şi scapă...
BREAKING | Avion Ryanair cu 153 de pasageri la bord, probleme tehnice pe Aeroportul Otopeni!
Remediul naturist la care apelează Kate în lupta cu cancerul. Ce face ZILNIC Prințesa de...
Alertă pe Otopeni. Un avion cu 153 de pasageri a declarat urgență la bord după...
S-a descoperit al cui este al doilea ADN găsit sub unghiile doctoriței! Oamenii legii sunt aproape...
O femeie a supraviețuit 40 de zile după ce a fost legată de un copac,...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Ferrari făcut DAUNĂ TOTALĂ! Mașina s-a rupt în două în urma impactului - VIDEO
David Popovici câştigă medalia de bronz a probei olimpice de 100 metri liber
Au AMUȚIT toți! Inteligența Artificială A ȘOCAT la Olimpiada de Matematică
S-a dat ordin de la UE. Este obligatoriu în România. A intrat în vigoare miercuri,...
Adevărata față a lui Alfred Bulai. Procurorii au rămas șocați
Insula Iubirii sezonul 8. Mama Cristinei, nouă replică dură pentru Andrei. Ce a scris pe...
„Am vrut să mă arunc în fața mașinii” Mama Luizei Melencu își strigă durerea, la...
Gabriela Cristea traversează o perioadă dificilă cu fiica sa, Victoria! Cu ce dificultăți se confruntă:...
Carambol pe Autostrada Soarelui! Cel puțin 25 de persoane implicate, printre care și copii
BANCUL ZILEI. O blondă intră tremurând într-o farmacie: - D..d..doaaamnăă..a..veve..ți vi..vibratoare?
Un studiu incredibil descoperă că numele are efect asupra feței