Proteste la Londra împotriva BREXIT. Zeci de mii de oameni în stradă

Proteste la Londra împotriva BREXIT. Zeci de mii de oameni în stradă

Majoritatea protestatarilor erau tineri, iar mulți erau îmbrăcați în steaguri UE în timp ce alții fluturau bannere pe care erau scrise sloganuri precum „Eu sunt cu UE” sau „Wrexit”.

Marșul a pornit de la un eveniment organizat pe Facebook și s-a transformat într-un protest pașnic la care au particpat în jur de 30.000 de persoane, conform estimării Sky News. Protestatarii au plecat din Hyde Park și au mărșăluit până în fața Parlamentului.

„Ce vrem să facem? Să rămânem în UE”, scandau ei. „Am fost cu adevărat șocat în dimineața de după vot”, a spus Nathaniel Samson, în vârstă de 25 de ani.

„Mă simt profund nesigur cu privire la viitorul meu”, a adăugat el. „Sunt în acest marș pentru a-mi exprima nemulțumirea. Accept rezultatul, dar vrem să aratăm că nu îl vom accepta în liniște”, a mai subliniat aceasta.

O italiancă care trăiește de șase ani în Marea Britanie a spus că e foarte supărată de rezultatul referendumului și că se mai gândește dacă își ia cetățenia britanică. „Mi-aș dori un al doilea referendum. Prima campanie a fost bazată pe minciuni, iar rezultatul a fost atât de strâns: nu a fost un rezultat corect”, a declarat Pamela Zoni, 34 de ani, pentru Reuters.

Organizatorul marșului, un absolvent al King`s College pe nume Kieran MacDermott, a declarat că „putem preveni Brexitul dacă refuzăm să acceptăm referendumul ca ultimă măsură și dacă ne luăm degetul de pe butonul de autodistrugere”.

„Sunt îngrijorat și de creșterea numărului de infracțiuni bazate pe ură – e înfricoșător. Este o incertitudine masivă”, spune și Peter Sheaf, 37 de ani, pentru The Guardian. „Nu am văzut în viața mea asemenea deformare a adevărului”, mai spune el, despre campania Leave.

Partenera sa, Robyn Jankel, 31 de ani, spune că are dubii dacă să își mai deschidă o cafenea, din cauza incertitudinii economice care urmează. Cei doi speră ca guvernul să găsească o modalitate de a păstra Marea Britanie în UE: „Sper să poată găsi o cale democratică de a face asta”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum se calculează media finală la Bac în 2024. Ce se întâmplă cu candidații care...
A reapărut în România după ce a fost dată dispărută mai bine de 50 de...
FOTO. Imagini hot! Cum arată Doina, românca superbă care l-a cucerit pe milionarul olandez de...
Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
GALERIE FOTO Doi soți britanici și-au vândut casa și au cumpărat un sat întreg în...
Scandal de proporții! Și-a desfigurat iubita lui “E diavol și bolnav psihic!” + “I-am făcut...
IREAL: cum arată Dana Roba la un an de când a fost desfigurată cu ciocanul....
Subiecte Bac 2024 - limba română, publicate astăzi
Nuntă transformată într-o baie de sânge. Trei bărbați înarmați au deschis focul asupra invitaților
Imagini sfâșietoare de la înmormântarea lui Cristian Molnar, tânărul luat de viitura din Italia. Familia...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Nemții au lansat „GARSONIERA” Dacia Duster. Pentru minimaliști – VIDEO
Rezultate EXIT-POLL alegeri parlamentare anticipate în Franţa. Extrema dreaptă obţine 34% din voturi. Cât a...
EFECTUL MIRACULOS pe care îl are CAFEAUA pentru oamenii SEDENTARI!
A devenit ilegal în România. Se suspendă permisul pe loc. Rămâi fără drept pentru 4...
Viața la bloc. Trecerea persoanelor la întreținere. Care sunt, de fapt, regulile
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Polițistă din penitenciar, filmată în timp ce se iubește cu un deținut periculos, în celula...
Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge...
A murit Ileana Stana Ionescu: "Cu adâncă durere anunţăm stingerea din viaţă celei care a...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
Cum au decis unii oameni să renunțe la smartphone-uri și care este alternativa lor
×