„Oxitocina este un jucător cheie în modularea percepției durerii”, adeclarat pentru agenția France Presse, Alexandre Charlet, cercetător în cadrul Centre national de la recherche scientifique din Franța, care a coordonat studiul realizat de un grup de oameni de știință europeni și americani.
Autorii studiului au reușit să găsească „centrul de control al durerii”. Acesta este format din 30 de nuroni care coordonează eliberarea de oxitocină în sânge și măduva spinarii.
Când durerea este acută sau în caz de sensibilizare inflamatorie, informațiile sunt trimise de către nervii periferici la neuronii măduvei spinării și mai deprte la hipotalamus unde cei 30 de neuroni declanșează eliberarea acestei substanțe naturale care să inhibe durerea.
„Informațiile sunt apoi trimise altor neuroni, inclusiv unui mic grup de 30 de celule de talie mică ale hipotalamusului, identificate de către echipa lui Alexandre Charlet. În schimb, ele activează o familie de neuroni mari dintr-o altă regiune a hipotalamusului, care eliberează oxitocină în sange”, se mai arată în studiul citat.
Efectul acestei subsanțe este de „adormire” a nervilor periferici care trimit creierului senzația de durere. Axonii celor 30 de neuroni de o lungime considerabilă, de aproximativ 1 metru lungime ating cele mai cele mai profunde zece straturi de înveliș ale măduvei spinării, pentru a capta astfel mai ușor orice senzație de durere la nivelul întregului organism uman.
„Tocmai în acest loc unde mesajul senzorial este codificat ca intensitate, se eliberează oxitocina. Aceasta reduce, prin urmare, prin două circuite simultane, reînnoirea mesajului dureros către creier”, susțin cercetătorii.
Autorii sutdiului vor acum să descopere „markerii genetici care pot activa sau inhiba în mod specific acești 30 de neuroni”. Acastă descoperire ar duce la o mai mare diminare a simptomelor pacienților care au dureri patologice și, în același timp, ar limita la minim efectele secundare.
În plus pe lângă rolul său de a ” adormi” durerea, oxitocina mai este implicată, în special, în procesul nașterii și în sociabilitate, ceea ce i-a adus supranumele de hormon al iubirii și al empatiei.