„M-a deranjat afirmația domnului Iohannis că acum a început politica externă a României și că de acum, cu dânsul, nu mai stăm precum ghiocelul. Oricât ai fi de înalt, înălțimea nu te scutește de prostie. Și dacă ai 1,50 și dacă ai 2 metri, poți fi prost. Scuzați-mă că sunt atât de direct. Afirmația că, odată cu domnia sa, România nu mai stă ca ghiocelul arată un om mărunt, care a venit și el din provincie și a aflat că e președintele României. Vă asigur că nu cu primarul Sibiului s-a negociat scutul antirachetă. Nu cred că era acolo când eu negociam cu Biden și nici când confirmam cu Obama. Nu am văzut pe nimeni de 2 metri însoțit de soția cu mânecile descoperite și cu fusta deasupra genunchilor”, a declarat Băsescu la B1.
Fostul președinte a explicat motivele pentru care, dincolo de eșecul pentru România, summit-ul a fost un succes pentru întreaga alianță.
”A fost un eșec pentru România, dar un pas înainte pentru NATO. Asta nu a sesizat domnul Iohannis, deși a fost la Varșovia. Sunt un om care a participat la cinci summit-uri NATO. Le știu interiorul, nu declarația de final. Vreau să notăm toți faptul că e cel mai puternic mesaj dat la Varșovia adresat Rusiei. Asta trebuia să vadă Iohannis, nu să încerce să ne spună că de la el a început poziția nonnghiocel. El a fost un absent acolo, nu a înțeles ce s-a întâmplat. Am citit comunicatul summitului. E exceptional din punct de vedere al cooperării NATO-UE și al măsurilor de securitate pentru aliați, mai ales cei din flancul estic. Niciodată nu am văzut o punere la punct a Rusiei cum am văzut acum. Niciodată. Nu se puteau scrie lucruri mai concrete. NATO a dat un semnal extrem de dur prin anunțul că va poziționa patru batalionae în statele baltice plus unul în Polonia. Mesajul e: dacă vreți război, suntem gata!”, a explicat Traian Băsescu.