Cine este noul președinte al Curții Constituționale. „N-am vrea să fim arbitru de ring”

Cine este noul președinte al Curții Constituționale. „N-am vrea să fim arbitru de ring
Publicat: 13/07/2016, 15:40

„Am fost ales cu majoritate de voturi”, a declarat Valer Dorneanu la finalul ședinței CCR.

Livia Stanciu a fost contracandidatul lui Dorneanu, ea obținând trei voturi, iar noul președinte șase, au declarat surse din CCR pentru MEDIAFAX.

”Cred că ai mei colegi au avut în vedere experiența mea, calmul meu, spiritul meu conciliant și faptul vom reuși împreună să ducem prestigiul acestei instituții care este un pilon al statului de drept mai departe făcând tot ceea ce trebuie prin utilizarea experienței noastre de peste 25 de ani deja și prin aducerea unui suflu nou, prin contribuția celor nou veniți. Am convenit că o să formăm împreună o echipă, să păstrăm nivelul și prestigiul Curții Constituționale, vrem ca într-adevăr această instituție să fie acel templu care păstrează biblia națiunii care este Constituția”, a declarat Dorneanu după alegerea sa ca președinte al CCR.

El a subliniat că așteaptă să coopereze foarte bine cu instituțiile statului, de la care își dorește ”să nu mai transforme Curtea Constituțională în acel loc în care să trimită toate neînțelegerile și toate conflictele care există pe plan politic”.

”De rolul de arbitru nu ne putem depărta, dar n-am vrea să fim arbitru de ring, am vrea să fim arbitru constituțional. Că unii ne-au transformat în arbitru de ring”, a adăugat Dorneanu. Întrebat dacă se referă la fosta conducere, noul președinte al CCR a replicat: ”Am spus ce trebuia spus”.

Dorneanu a refuzat să precizeze dacă a avut contracandidați, reluând declarația că a fost ales cu majoritate de voturi și că judecătorii au convenit să formeze o echipă.

”Eu zic că aici au fost voturi strict personale, profesionale și umane. Cei care venim aici, după modelul francez, avem o clauză de ingratitudine față de cei care ne-au propus. Fie că ne-a propus președintele, fie că ne-a propus Senatul sau Camera Deputaților, aici suntem judecători ai Curții Constituționale obligați să respectăm Constituția și să impunem respectul ei, fără niciun fel de influență și așteptăm acel climat politic în care să nu existe nici măcar încercări de influență asupra activității Curții Constituționale”, a subliniat el.

Valer Dorneanu a fost ales în 2013 judecător al Curții Constituționale a României din partea Camerei Deputaților, la propunerea PSD. Anterior a fost adjunct al Avocatului Poporului (în perioada 2010-iunie 2013 ) și secretar general adjunct Camera Deputaților, între aprilie 2009 și octobrie 2010. Dorneanu a ocupat și funcția de președite al Camerei Deputaților, timp de patru ani (2000-2004).

Cei trei noi judecători ai Curții Constituționale – Livia Stanciu, Attila Varga și Marian Enache – au depus miercuri jurământul de învestitură în fața președintelui Klaus Iohannis. În cadrul ceremoniei, șeful statului le-a transmis celor trei că trebuie să contribuie la „conturarea CCR ca un pol de stabilitate în arhitectura constituțională a statului” printr-o activitate cu standarde cât mai înalte de profesionalism și independență.

Livia Stanciu, fosta președintă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost numită pe 9 iunie, prin decret prezidențial, de către Klaus Iohannis, judecător la Curtea Constituțională pentru un mandat complet de nouă ani. Ea îl înlocuiește pe Augustin Zegrean, numit în 2007 de către președintele de atunci, Traian Băsescu.

Attila Varga, fost deputat UDMR, a fost numit judecător CCR pentru următorii nouă ani de către Camera Deputaților, la propunerea UDMR și cu votul PSD.

El îl înlocuiește pe judecătorul Tudorel Toader, numit în 2007 de Camera Deputaților, la propunerea PNL.

Cel de-al treilea judecător care vine la Curtea Constituțională este fostul deputat UNPR Marian Enache, numit din partea Senatului, cu voturile PSD și UDMR. El îl înlocuiește pe Valentin Zoltan Puskas, numit în 2007 tot de Senat, la propunerea UDMR. Numirea lui Enache a fost contestată la CCR de senatorii liberali pe motiv că nu a fost susținut la vedere de niciun grup parlamentar, dar Curtea a respins sesizarea acestora pe 29 iunie.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Ilegal pentru proprietarii de locuințe. Poliția intră peste tine în casă și confiscă tot
Vreme crâncenă în ziua alegerilor. Estimările ANM pentru duminică
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată