Mick Jagger va deveni tată pentru a opta oară. Ce vârsta are vedeta

Mick Jagger va deveni tată pentru a opta oară. Ce vârsta are vedeta
Publicat: 16/07/2016, 19:16

Mick Jagger este pe cale să devină tată pentru a opta oară la cei 72 de ani ai săi. Vestea a fost confirmată de unul din impresarii trupei Rolling Stones, iar conform sursei, Melania Hamrick, iubita în vârstă de numai 29 de ani a cântărețului este însărcitată în luna a treia.

Mick Jagger și balerina Melanie Hamrick, sunt împreună din 2014.

Într-un interviu acordat publicației The Sun, o sursă apropiată de Hamrick a spus: „Aceasta este o veste imensă! Va fi al optulea copil al lui Mick”, a spus aceasta, continuând să vorbească, apoi, despre Melanie: „Ea știe ce relație frumoasă are Mick cu toți copiii săi și abia așteaptă ca el să fie tată din nou. „, a completat sursa.

Conform relatărilor acesteia, Hamrick nu va trăi cu Jagger în Londra, după sosirea copilului, ci mai degrabă va pleca să își încheie cariera în balet, fie în Los Angeles, fie în Connecticut, pentru a fi aproape de familia ei.

„Relația lui Mick cu Melanie lucreaza pentru binele amândurora”, a continuat sursa.

„Melanie este foarte legată de America și nu vrea să se mute la Londra, chiar dacă s-au văzut reciproc, în mod regulat, pe o perioadă lungă de timp. Lui Mick îi place aranjamentul și nu vrea să fie într-o altă relație formală. „, a spus aceasta.

Vestea vine la mai puțin de două luni de când Ronnie Wood, colegul de trupă al lui Jagger, a devenit tată de gemeni la varsta de 68 de ani.

Sursa a adăugat că Melanie este „foarte entuziasmată că va deveni mamă și crede ca Mick este cel mai uimitor bărbat pe care l-a întâlnit vreodată.”

The Rolling Stones, înființată la Londra, în 1962, este una dintre cele mai renumite formații rock din lume. Trupa este formată din Mick Jagger, Keith Richards, Charlie Watts și Ronnie Wood. The Rolling Stones a vândut peste 200 de milioane de albume în lumea întreagă și a susținut mii de concerte cu casa închisă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce tactică folosesc rușii ca să cucerească pozițiile fortificate ale armatei ucrainene. „Apar pe neașteptate...
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama...
Anunț de ultimă oră făcut de meteorologi. Ce se întâmplă cu vremea în următoarele ore
Telefonul banal care i-a adus moartea lui Gheorghe Băicuș, militarul care și-a pierdut viața în...
Dieta cu 3 mese pe zi a Loredanei Groza. Alimentul POPULAR la care a renunțat...
Rezultate la Evaluarea Naţională 2024. Edu.ro a publicat notele
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Imagini apocaliptice în Grecia, din cauza incediilor de vegetație! Zeci de mii de turisti au...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Volkswagen Passat de RECORD. Autonomia atinsă cu un singur plin – VIDEO
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Poveste plină de COMPASIUNE despre cum își îngrijeau oamenii de NEANDERTHAL COPIII BOLNAVI
S-a impus prin lege începând cu 1 iulie. Este obligatoriu în România să declari la...
Norii Shelf-Cloud, deasupra României. Când apare acest fenomen meteo rar
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu, despre greutățile prin care a trecut în adolescență! În ce condiții a stat...
Jennifer Lopez și Ben Affleck și-au scos la vânzare bunurile comune
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Miles Davis, Picasso al jazz-ului. „Nu vă temeți de greșeli. Nu există așa ceva”
×