Un viceprimar a divorțat, pentru a-și putea ocupa funcția

Un viceprimar a divorțat, pentru a-și putea ocupa funcția
Publicat: 18/07/2016, 10:18
Actualizat: 26/03/2019, 04:29

Este vorba de actualul viceprimar al comunei Colonești, Constantin Dan Burducel, care a candidat pentru un post de consilier local pe lista Partidului Social Democrat (PSD). Înainte de alegerile locale din 5 iunie, lui i se propusese însă ca, în măsura în care PSD ar fi câștigat majoritatea în noul consiliu local al comunei, el să fie propus pentru funcția de viceprimar al localității. Pentru asta trebuia însă să divorțeze de soția lui, în condițiile în care ea ocupă de mai mulți ani postul de secretar al comunei, astfel că între soțul viceprimar și soție ar fi intervenit situația de incompatibilitate.

Politicianul a ales calea divorțului. Acesta a fost declarat, la solicitarea celor doi soți, de un notar care, ulterior, a notificat Primăria Colonești de despărțire.

„Da, este un divorț pe bune, pentru că ce se întâmplă, secretarul unei localități nu poate fi rudă de gradul I cu oamenii din funcții precum cele de primar sau viceprimar. Iar dacă noi l-am susținut pe băiatul ăsta pentru postul de vice nu putea fi altfel”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Nicolae Stan, primarul comunei Coloenști, care este și președinte al organizației locale a PSD.

Componența politică a Consiliului Local Colonești este următoarea: PSD – opt mandate; PNL – două mandate; UNPR – un mandat.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Forțele Aeriene Ucrainene pot ridica în aer doar trei avioane F-16!
Florin Salam, primele declarații după ce Roxana Dobre și-a luat copiii și s-a mutat la...
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea...
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Noi imagini cu mașina care a produs accidentul din Pantelimon. Bunicul copiilor loviți: „Inconştienţi care...
David Popovici explică succesul victoriei de la JO 2024. Ce a făcut după startul cursei,...
Vedeta, în lacrimi, după ce a aflat că suferă de o boală gravă! „Am moștenit...
O ipoteză-şoc dă peste cap ancheta în cazul dentistei ucide în Brăila. Cine ar fi...
S-a dat alarma! Gheorghe Șerban a dispărut de duminică. Poliția face apel la populație pentru...
CFR vine cu noi reguli pentru călători! Dacă suferi de o boală contagioasă, poți fi...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Care e diferența, de fapt, între VEHICUL și AUTOVEHICUL? Mulți cred că știu răspunsul, dar...
Spania amendează Booking.com cu 413 milioane de euro pentru "abuz de poziţie dominantă"
CEVA de pe PLANETA noastră creează OXIGEN ÎNTUNECAT! Ce este acesta?
Statul ia banii românilor. Lege nouă din 2026 pentru absolut toți proprietarii de locuințe și...
Viață mai ușoară pentru toți românii. Ce se întâmplă cu actele esențiale
Insula Iubirii sezon 8, 29 iulie 2024. Ce a spus Andrei după ce a văzut...
VIDEO Reacția halucinantă a tatălui adolescentului care a ucis un copil în Pantelimon. Ireal cum...
Culiță Sterp, dezvăluiri neașteptate despre relația cu socrii! Cum se înțelege artistul cu părinții Danielei...
Ce posta pe rețelele sociale adolescentul de 17 ani care a provocat accidentul mortal din...
BANCUL ZILEI. Bulă o sună pe doamna profesoară și o întreabă: -Vă merge frigiderul?
Trump, audiat de FBI în ancheta privind tentativa de asasinat