”Cred că cele două decizii de azi ale Curții Constituționale se contrazic într-un anumit registru, registrul unei logici referitoare la starea și orientarea majorității din societatea românească. CCR a constatat ceva subînțeles, ceva evident că propunerea legislativă cetățenească de revizuire a Constituției, inițiativă care aparține Coaliției pentru Familie,și nu BOR care însă a sprijinit prin discursul ei public aceasta inițiativă. CCR a declarat constituțională această inițiativă cetățenească.
În ce privește decizia cealaltă de amânare, aceasta este mai puțin de înțeles din această perspectivă deoarece știm foarte bine Codul Civil al României stipulează foarte limpede conținutul căsătoriei este cel dintre un bărbat și o femeie, iar Constituția în spiritul ei, nu încă în litera ei, practic stipulează același lucru pentru că atunci când a fost alcătuită Constituția României nici nu se punea problema reinterpretării noțiunii de căsătorie așa cum se face astăzi”, a declarat Bănescu la b1.
La final, purtătorul de cuvânt al BOR a reiterat poziția instituției pe care o reprezintă vizavi de căsătoriile gay: ”BOR își reafirmă poziția sa în legătură cu căsătoria, nu acceptă o alternativă la căsătoria bărbat femeie, poziția nu se schimbă”.