Povestea cuplului de gay care și-a dus căsătoria la CCR: ”Noi considerăm că vom avea o soluție favorabilă”

Adrian Coman și Robert Clabourn Hamilton, un cuplu de același sex, au vorbit despre problemele pe care le-au întâmpinat atunci când au dorit ca mariajul lor să fie recunoscut în România, despre pașii pe care îi vor urma în cazul în care Curtea Constituțională va da o decizie nefavorabilă în ceea ce privește recunoașterea căsătoriei lor, despre drepturile comunității LGBT și modificările care ar trebui făcute de statul în român pentru ca persoanele cu altă orientare sexuală să nu se simtă discriminate.

Iustina Ionescu, avocatul care reprezintă cuplul Coman-Hamilton în instanță din 2013, a declarat pentru MEDIAFAX că Directiva europeană în domeniul liberei circulații a cetățenilor Uniunii Europene pe teritoriul României nu a fost respectată, în timp ce mama lui Adrian, Camelia Coman, a susținut că fiecare trebuie mai întâi să vadă dacă este moral și abia apoi să îi judece pe alții.

Prezentăm interviul acordat agenției MEDIAFAX de Adrian Coman, Robert Clabourn Hamilton, Iustina Ionescu și Camelia Coman:

Reporter: De ce v-ați căsătorit în Belgia?

Adrian Coman: Ne-am căsătorit în Belgia pentru că este singurul loc în care am trăit în care mă puteam căsători. În momentul acela, în 2010, în Statele Unite, în statul New York unde locuiam încă nu se adoptase o lege care să permită căsătoriile între persoane de același sex. De România nu se punea problema. Prin urmare, eram rezident pentru prima oară într-un stat în care căsătoria era posibilă. Nu am vrut parteneriate sau alte forme diferite de căsătorie și prin urmare acela a fost motivul pentru care s-a întâmplat atunci, în 2010.

Reporter: Ce greutăți ați întâmpinat pentru că nu vă este recunoscută căsătoria în România?

A.C.: Principala greutate este că Clai nu poate obține o reședință, pentru că nu e recunoscut ca un membru al familiei mele, în ciuda Directivei pentru liberă circulație a Uniunii Europene care prevede acest drept înclusiv pentru cei necăsătoriți și în ciuda alineatului 4 din Codul Civil, articolul 277, care introduce o excepție tocmai legată de libertatea de circulație. Nu am locuit în România, prin urmare nu am alte exemple de dat de greutăți întâmpinate și trebuie să înțelegem un lucru: oamenii nu merg în locuri unde nu sunt doriți și fiecare încearcă să își rezolve problemele, justiția fiind ultima cale la care apelăm toți.

Reporter: Apărătorul dumneavoastră a adus în fața Curții Constituționale argumente din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Sunteți pregătiți să vă apărați drepturile și în fața forurilor europene?

A.C: La Curtea Constituțională s-a dus doar o întrebare. Haideți să ne amintim că procesul nostru a plecat din faptul că autoritățile române au refuzat să considere o reședință în România pentru Clai, noi invocând acest drept prevăzut în Directiva Europeană privind dreptul la liberă circulație. De la început știam că nu totul va fi decis de Curtea Consituțională. Eu, mai ales după ce am plecat din această țară, am devenit mult mai optimist și am mult mai multă încredere în justiție în general, deci așteptăm decizia din septembrie cu multă speranță și în funcție de acea decizie vom decide pașii ulteriori, dar sigur vom epuiza toate căile posibile, așa cum face majoritatea oamenilor, pentru că fiecare dintre noi trebuie să ne cerem drepturile, mai ales în justiție și să epuizăm mecanismele existente.

Reporter: Cum sunteți priviți în România și care este diferența de percepție față de străinătate?

A.C.: Noi nu locuim aici, prin urmare percepția noastră vine doar din călătorii, care sunt întotdeauna scurte, în care am cunoscut tot timpul oameni noi, însă nu am avut reacții negative. Din contră, toată lumea este foarte drăguță cu noi. E adevărat că nu toată lumea știe, mai ales pe stradă, că suntem parteneri de viață.

Robert Clabourn Hamilton: Pot să vorbesc doar din experiența pe care am avut-o și după modul în care am fost tratat de către cetățenii români. Nu pot spune că știu cum gândesc în această privință pentru că niciodată nu și-au exprimat punctul de vedere față de mine personal. Tot ce pot să spun este că românii m-au tratat doar cu prietenie și ospitalitate și sper că ei pot de asemenea să vadă relația noastră ca fiind una de bunătate, prietenie și căldură. Sper că putem da un exemplu și că putem deschide orice gândire negativă pentru a putea vedea ceea ce încă nu văd când vine vorba despre cupluri ca noi.

Reporter: Ce modificări credeți că ar trebui să facă statul? E vorba despre modificări legislative sau de percepție?

A.C.: Cred că e vorba de ambele. Și de schimbări în societate și de schimbări legislative, iar ele sunt direct legate unele de celelalte. Avem exemple de țări cum ar fi Africa de Sud, în care orientarea sexuală e un criteriu de nediscriminare în Constituție, unde persoanele de același sex se pot căsători, însă sociatatea nu este la acel nivel, deci legea este înaintea societății. Este o societate violentă, în care mai ales femeile lesbiene negre au de înfruntat moartea de multe ori. Există și exemple contrare, în care societatea este mai avansată decât legisltația. De exemplu, în Statele Unite exista o majoritate favorabilă căsătoriilor între persoane de același sex, iar acest lucru s-a întâmplat mult mai târziu și printr-o decizie a Curții Supreme, deci nu printr-o decizie a legislativului, a Congresului Statelor Unite. România trebuie să își găsească propria cale. Un exemplu clar este abrogarea alineatului 2 din articolul 277, din cauza căruia căsătoria noastră nu este recunoscută în România și prin urmare anumite drepturi cum ar fi reședința pentru Clai nu sunt posibile prin reunificare familială. Ceea ce văd în această țară diferit de Statele Unite și alte țări este că lipsește o viziune și o acțiune politică în acest domeniu. Nu avem politicieni, poate doar domnul Remus Cernea este singurul care să vină cu o viziune clară, care să explice societății ce înseamnă o comunitate LGBT, să discute dacă există pericole sociale, care drepturi sunt încălcate, în ce fel noi nu suntem până la urmă niște oameni diferiți de restul și nu vrem o altfel de viață, nu vrem o altfel de familie. La nivelul chestiunilor simple din viață de fapt vrem aceleași lucruri ca restul lumii.

Reporter: Curtea Constituțională a dat aviz pozitiv pentru inițiativa cetățenească de revizuire a Consituției, în sensul în care aceasta respectă limitele revizuirii, însă judecătorii nu s-au pronunțat pe fondul problemei. În aceste condiții, ce așteptări aveți legat de solicitarea dumneavoastră la CCR?

Iustina Ionescu, avocatul cuplului: În primul rând, noi sperăm într-o decizie favorabilă, o decizie în care CCR să constate faptul că felul în care este formulat articolul 277 din Codul Civil și anume în alineatul 2 o excludere de la recunoașterea efectelor juridice a unei căsătorii încheiate în străinătate în cazul cuplurilor formate din persoane de același sex și apoi în alineatul 4 o formulare extrem de vagă, neclară și imprecisă, referitor la libera circulație a cetățenilor UE pe teritoriul României, Curtea să constate că textul încalcă Constituția României în ceea ce privește dreptul la viață privată și de familie și principiul egalității și nediscriminării între cetățenii României. Ne bazăm aceste așteptări de la CCR pe jurisprudența extrem de clară care a fost deja dată de CEDO în ceea ce privește recunoașterea faptului că în cuplurile de același sex există o viață de familie și că acestea au dreptul la viață de familie, drepturi care sunt recunoscute și prin Constituția României, în articolul 26. România apără dreptuile la viață privată și de familie a tuturor cetățenilor în mod egal. Prin urmare nu se poate face o discriminare în cazul persoanelor homosexuale. În cazul Coman-Hamilton este vorba despre o căsătorie deja încheiată legal în afara țării. E o realitate pe care acest cuplu o trăiește în diverse state și e recunoscută de mai multe state, de Belgia care a oficiat căsătoria, de Statele Unite unde locuiesc în prezent, dar nu acasă la Adrian. În momentul în care trec granița, Codul Civil spune că nu le recunoaște efectele juridice ale căsătoriei încheiate în străinătate. CCR ar trebui să vină și să constate faptul că Legea română încalcă Constituția dacă tratează lucrurile în acest fel.

Reporter: În cazul revizuirii Constituției, va fi nevoie de un referendum. Cum percepeți societatea românească? Va da un vot pentru modificarea sintagmei?

I.O.: Inițiativa de organizare a unui referendum pentru modificarea Consituției a trecut de CCR. Acum, această inițiativă, textul și semnăturile de la cetățeni merg în Parlamentul României, care este chemat să voteze dacă se va organiza sau nu un referendum. Pe lângă CCR ca garant al respectării Constituției în România vine și Parlamentul care trebuie să joace și el rolul de garant al respectării Legii și Constituției. Facem un apel către Parlamentul României să se asigure că legislația și Constituția este respectată și să ia o decizie responsabilă inclusiv din punct de vedere financiar în ceea ce privește organizarea unui referendum. Există pe masa Parlamentului de mai bine de trei ani de zile un proiect de modificare a Constituției în mai multe aspecte. Noi considerăm că este mult mai eficient și mult mai corect din toate punctele de vedere ca toate aceste propuneri de modificare a Constituției să fie tratate la pachet, împreună și în acest fel să se pună problema modificării Constituției prin referendum.

Reporter: În cazul în care CCR va da o decizie nefavorabilă, veți merge la CEDO?

I.O.: Decizie nefavorabilă pentru noi nu e posibil să obținem în acest demers constituțional pentru că dacă, spre exemplu, CCR spune că nu e o problemă de constituționalitate, ceea ce se întâmplă în cazul nostru este că revenim la judecătorie, la instanțele de judecată, pentru că noi avem un caz în curs și cazul se referă la legislația existență și anume la Legea antidiscriminare în România și la faptul că nu s-a respectat Directiva europeană în domeniul liberei circulații a cetățenilor UE pe teritoriul României. Dacă CCR nu poate să se refere la aceste prevederi legale, instanța de judecată va fi obligată să le aibă în vedere și noi considerăm că vom avea o soluție favorabilă de la instanța de judecată tocmai pe aceste prevederi legale pe dreptul european.

Reporter: Când și cum ați aflat despre orientarea fiului dumneavoastră?

Camelia Coman, mama lui Adrian Coman : Am înțeles de la el mai târziu că a aflat în jurul vârstei de 16 ani dar nu a mărturisit, pentru că la acea vreme nu existau nici informații și nu era el lămurit cu sine. Nu se simțea confortabil, nu știa cum voi reacționa eu. Abia după ce a avut o bursă în Spania de șase luni și s-a întors și acolo a cunoscut lumea liberă, a cunoscut oameni ca el, a putut să mărturisească, să înțeleagă ce simte, ce simt alții și când s-a întors, chiar în noaptea în care a venit, a zis că vrea să îmi spună ceva. Eu din tinerețe observasem și credeam că e un copil introvertit, dar nu știam motivația, deși altfel era un copil vesel, zglobiu, nu trist, care să stea într-un loc. Când a venit cu această problemă, că vrea să îmi mărturisească cevă, am făcut imediat legătura și l-am întrebat dacă vrea să îmi spună că e homosexual. Între timp mai citisem diverse lucruri, foarte slabe, nici acum nu știu și cred că nu prea e publicat științific fenomenul sau ce o fi el. E o situație specială a copilului meu, dar eu sunt mama lui. Când ai un copil, indiferent cum este el, poate avea un handicap fizic, mental și tot îl iubești și tot te străduiești să îl ocrotești când este mic. Când este adult, trebuie să îl înțelegi. I-am zis că știu că vrea să îmi spună că e homosexual și ne-au dat lacrimile, ne-am îmbrățișat și asta a fost toată mărturisirea. Îl iubesc la fel, ba poate mai mult pentru că a fost conștiincios de mic, a devenit un adult responsabil, este decent, elegant, nu dezamăgește, este corect în legătură cu ceilalți, întotdeauna feedbackul de la cei cu care a venit în contact a fost excelent. Sunt foarte fericită că sunt mama lui.

Reporter: Ce părere aveți despre decizia CCR?

C.C.: Mă așteptam vizavi de pledoaria doamnei avocat care a fost cu drept comparat, cu spețe, mi se părea că a fost foarte detaliată și nu lasă loc să te gândești, să interpretezi. Curtea are rațiunea sa și orice decizie ar da, trebuie să o respectăm.

Reporter: Cât de importantă e Biserica în educarea societății?

C.C.: Dacă ar avea rolul ei ancestral, cred că ar avea un rol foarte important, dar dacă amestecă realul, ca să nu zic mai mult, cu preceptele bisericești, nu cred că e normal să se întâmple asta și ar fi bine să folosească Scripturile care îndeamnă spre a te privi pe tine însuți, să vezi dacă ești moral, dacă respecți preceptele bisericești și după aceea să judeci pe altul.

Reporter: Considerati ca homosexualitatea este un pacat?

Nu este un păcat, nu este o boală, fiindcă nu poate fi tratată, iar dacă era bolnav nu putea fi un copil strălucit. El a dat masteratul în America și a muncit doi ani pentru asta, nu l-a luat ca să nu precizez ca cine. L-a luat cu A+, că așa e acolo, nu e cu note. Nu e o boală, nu e un păcat. Zicea cinevă că sunt curajoasă. Nu e adevărat, nu îmi trebuie curaj pentru asta, îmi trebuie doar iubire pentru copilul meu.