Cum a înviorat Brexit-ul piața imobiliară din România

Cum a înviorat Brexit-ul piața imobiliară din România
Publicat: 22/07/2016, 19:29
Acesta este cel mai mare avans care a avut loc în perioada menționată în ceea ce privește interesul din străinătate pentru piața imobiliară authotonă. Spre comparație, căutările din afara României s-au majorat, în ansamblu, cu circa 25% în acest răstimp.
Pe locul al doilea în clasamentul celor mai mari creșteri se situează Germania (+33%), Franța (+26%), apoi Spania (+20%), respectiv Italia (+16%).
Românii din Italia ocupă însă primul loc în ceea ce privește volumul căutărilor.
„Din punct de vedere a volumului de căutări, Regatul Unit se situează pe locul al doilea într-un clasament realizat pe primele șase luni ale acestui an; în ultimele 30 de zile, acesta și-a menținut poziția secundă, însă la o diferență foarte mică față de volumul căutărilor generate din Italia, deși numărul românilor stabiliți în Italia este net superior.
La nivel de oraș însă, Londra a generat cele mai multe căutări de locuințe în prima jumătate din 2016 – aproape cât Roma și Milano la un loc. Pe următoarele locuri se află Germania, unde locuitorii din Munchen sunt cei mai activi; Spania, unde Madridul este vârf de lance și Franța”, spune Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.
Cele mai multe căutări din afara țării, aproximativ 26,4% din total, au fost îndreptate asupra Bucureștiului și județului Ilfov, pe următoarele locuri situându-se județele aferente marilor orașe ale țării: Constanța (8,75%), Brașov (8,2%), Timiș (7,6%), Cluj (7,2%) și Iași (5,2%). Vizitatorii din Marea Britanie au fost concentrați pe aceleași județe, ordinea priorităților fiind însă ușor diferită: București-Ilfov (25%), Constanța (8,7%), Iași (7,9%), Brașov (7,8%), Cluj (6,5%) și Timiș (4,7%).
Pe tipuri de proprietăți, cei mai mulți dintre vizitatorii din Marea Britanie, circa 63%, sunt interesați de apartamente, 30% de vile, 5,5% de spații comerciale și 1,5% de terenuri. Ca preț, 95,4% dintre căutătorii de apartamente ar vrea o proprietate de până la 60.000 de euro, în vreme ce 3,6% ar putea plăti între 60.000 și 80.000 de euro și doar 1% și-ar permite o casă de peste 80.000 de euro.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Când se anunță rezultatele finale la prezidențiale 2024? S-au numărat 99,83% din secțiile de votare
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Patru zodii protejate de divinitate în 2025. Vor avea succes pe toate planurile
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska