Scrisoarea disperată a unui patron de brutărie: ”Nu mai vrea nimeni să muncească. Decât 10.000 în soare, mai bine 5.000 la umbră”

”Am o brutărie artizanală în Galați și de 2 luni încerc să găsesc doi oameni pentru producție. Să nu va închipuiți că vreau să aibă calificare în domeniu. Tot ce le cer este să vrea să muncească și să fie la 4:30 dimineața în brutărie (pentru că în panificație se muncește în timpul în care toți ceilalți dorm și pentru că pâinea și produsele trebuie să fie calde atunci când lumea merge la serviciu, la 7:30).

Am dat un anunț în ziarul local de două luni, iar dacă mă sună o persoană pe zi, mă consider norocos. Dacă mai reușesc să determin acea persoană să vină la un interviu, deja sunt prea tare. De celelalte canale de comunicare, precum Facebook, nici nu mai zic. Vreau să subliniez faptul că nu găsesc oameni care să muncească, să se trezească la 4 dimineața și să muncească cinstit, 8 ore pe zi.

Primele întrebări sunt legate de salariu și de program și chiar dacă le răspunzi, nu mai auzi de ei. Mai nou întreabă și de zonă, ca nu cumva să facă mai mult de cinci minute până la muncă. Să nu va închipuiți că Galațiul este un oraș prea mare. Cu autobuzul faci lejer dintr-un capăt în celălalt maximum 30 de minute. Ba mai mult dacă pui și timpul de așteptare al autobuzului și alegi să mergi pe jos în schimb ajungi mai repede, faci mișcare și economisești bani (asta deja cred că e o gândire de antreprenor și nu prea se potrivește angajatului român).

Eu sunt un caz fericit, deoarece i-am învățat pe oamenii mei cum să facă pâine, corisante cu unt etc. Cunosc procesul tehnologic. Să găsești oameni calificați care măcar să înțeleagă procesul și să știe cum să corecteze dacă de exemplu făină nu are aceleeași calitate că data trecută nici nu mai vorbesc.

Am ajuns să nu mai dorm noaptea nu pentru că nu am bani să plătesc salariile și impozitele, (care pentru un antreprenor român sunt implicite, cine crede că nu va avea de-a face cu ele, mai bine să nu se facă antreprenor), ci pentru că nu am oameni să fac toate produsele pe care știu să le fac. Nu mai zic de faptul că trebuie să fac și cercetare ca să scot produse inovatoare, care nu se găsesc la concurență, în oraș.

Prin urmare, îmi prețuiesc foarte tare angajații pe care îi am, că săracii trag cât pot că să acopere lipsa oamenilor, iar pe lângă ei trag și eu de la 5:00 la 8:00 dimineața și de la 16:30 la 23:00, pentru că de la 8:00-16:00 sunt manager de proiect în combinat.

Pe lângă ei, eu mai muncesc cât încă doi oameni și tot nu reușim să facem o diversitate mai mare de produse pentru a avea încasări mai mari.

Cu datorii la bancă, cu statul care mă execută imediat dacă nu am plătit pe 25 ale lunii datoriile la buget (chiar dacă asta înseamnă să mă închidă) și fără oameni cu care să fac treaba pentru a mări încasările, deja astea sunt fițe pentru mine.

Acum gândesc să închid și să plec în Franța la brutarul de la care am învățat meserie, măcar acolo oamenii apreciază muncă și valoarea adăugată. Acolo îmi permit să închid brutăria două săptămâni pe an și să plec la mare.

Pe scurt, din cauza faptului că se da șomaj celor care termină liceul fără să fi muncit măcar o zi în viață lor, se dă ajutorul social care este destul de consistent fără să muncești. Nu mai vrea nimeni să muncească chiar dacă ar câștiga mai mulți bănuți. E pe principiul „Mai bine 5.000 la umbră decât 10.000 la soare”.

În ritmul ăsta, statul nu o să mai aibă de la cine lua impozite, pentru că nu muncește nimeni, deși oameni capabili de muncă sunt.

Una dintre soluții ar putea fi încetarea acordării ajutoarelor sociale, ci doar asigurarea strictului necesar zilnic: o pâine și o sticlă de apă. În schimb, statul trebuie să îi lase mai mulți bani în buzunar celui care muncește, prin impozitul de venit, pentru că el oricum îi va cheltui, iar statul îi va încasa din TVA sau prin consum”, a scris bărbatul într-un text publicat pe zf.