Șoferul nu era atent în trafic, fiind mult mai concentrat asupra micilor monstruleți pe care-i întâlnea la tot pasul pe traseu. Acesta conducea doar cu încheieturile, deoarece avea mâinile ocupate cu telefonul.
„Cu autobuzul RATB 116 după Pokemoni sau șoferul multitasking. Da, eram în mișcare. Da, am coborât la prima. Scapă cine poate!”, a spus femeia care a filmat întreaga scenă, pe care a postat-o pe Facebook.
„Șoferul a fost identificat și lucrează la autobaza Ferentari. Se va analiza cazul în cadrul comisiei de disciplină. Avem instrucțiuni clare pe care toți șoferii trebuie să le respecte, iar la toate ședințele li se amintesc. Astfel de atitudini nu sunt acceptate, mai ales că vorbim despre siguranța călătorilor”, a declarat Constantin Tobescu, purtătorul de cuvânt al RATB.