Un alpinist fără mâini și picioare a escaladat un vârf de 4.500 de metri

Un alpinist fără mâini și picioare a escaladat un vârf de 4.500 de metri
Publicat: 10/08/2016, 11:49
Actualizat: 10/08/2016, 14:55

Jamie Andrew a fost nevoit să învețe din nou să se deplaseze după ce și-a pierdut mâinile și picioarele, în urma unor degerături foarte grave suferite în timpul unui viscol, în Alpii Francezi, la apogeul carierei sale de alpinist, în 1999. Atunci, partenerul său, Jamie Fisher, și-a pierdut viața.

El s-a antrenat timp de cinci ani înainte de se încumeta să urce pe Matterhorn, aventură în care a fost însoțit de doi ghizi. ”A fost o ascensiune de vis, o zi fantastică. Escaladarea muntelui a fost partea cea mai ușoară. Pregătirea și nereușitele anterioare au fost cele mai grele”, a declarat bărbatul. Acesta a reușit să urce pe vârf ajutat de proteze și de bețe concepute special pentru el, iar uneori și-a folosit ce i-a mai rămas din mâini pentru a se ține de corzi.

Pentru a ajunge sus și a se întoarce la tabăra de la bază, alpinistul cu handicap a avut nevoie de 13 ore — cu circa cinci ore mai mult decât majoritatea celor care se încumetă la această aventură. În ciuda reușitei sale remarcabile, el spune că nu se va opri aici. ”Ce urmează? Vreau să fac o pauză, să mă gândesc, dar va fi cu siguranță o altă provocare”, a declarat acesta potrivit AFP.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cutremur în cazul Elodia. Dan Diaconescu a aflat adevărul după 17 ani: Se sperie și...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină