Prima pagină » Magazin » Concert Rihanna la București: ce a cerut starul american de la organizatori

Concert Rihanna la București: ce a cerut starul american de la organizatori

Concert Rihanna la București: ce a cerut starul american de la organizatori
Mai multepe gandul.info

Rihanna, care va veni în România alături de un staff impresionant, a cerut o cameră de relaxare amplasată în spatele scenei, care să fie decorată în alb și negru, argintiu și violet, unde vor fi canapele, covoare, perne și plante de interior, au anunțat organizatorii. Camera va fi iluminată difuz, cu lampadare și veioze, dar și lumânări parfumate, potrivit cerințelor cântăreței. Rihanna a cerut, de asemenea, să-i fie procurați trandafiri cu cozi lungi și cozi scurte, fără parfum, proaspăt tăiați.

Organizatorii au anunțat, de asemenea, că Rihanna a cerut un meniu cu mâncare organică, supe și sushi, dar și garnituri de legume crescute după tipicul bio.

Superstarul mondial Rihanna, desemnată prințesa pop/rhythm & blues, va concerta în premieră în România pe data de 14 august 2016.

Evenimentul este organizat de către Marcel Avram, East European Production, sub egida D&D East Entertainment.

Concertul anului 2016 în România va avea loc în Piața Constituției și face parte din The Anti World Tour 2016, turneu ce a început în toamna anului trecut în America și care continuă și pe parcursul acestui an.

Cu peste 45 de milioane de albume vândute în întreaga lume și peste 210 milioane de piese descărcate în variantă digitală, Rihanna a ajuns un idol al noii generații, dar și un artist de renume mondial. Până în acest moment a lansat șapte albume în șapte ani, iar 13 dintre single-uri au ajuns number one. A câștigat opt premii Grammy și a ajuns cea mai vizionată artistă pe Vevo/You Tube – cu 7 milioane de accesări.

Mai mult, este considerată și cea mai „prietenoasă” artistă pe Facebook – cu peste 81 de milioane de prieteni.

Pe lângă activitatea de muzician, Rihanna este și un idol al modei, lansând de-a lungul anilor șase parfumuri, două colecții de îmbrăcăminte Armani și patru colecții de îmbrăcăminte River Island, iar în acest moment este imaginea MAC & Viva Glam și liderul de campanie Secret Garden pentru Dior.

Rihanna va prezenta la București noul său album numit Anti, o producție 2016, iar din repertoriu nu vor lipsi nici mega hiturile Umbrella, Rude Boy, Four Five Seconds și We Found Love.
Astfel, publicul va avea parte de un show cu totul deosebit din partea acestei artiste care a cucerit întreaga planetă, iar prezența ei, în premieră în România, va fi un moment de neuitat de către fani.

Preturi bilete concert RIHANNA, 14 august 2016:
Early Bird 1: 151.20 lei
Early Bird 2: 172.80 lei
General Access: 194.40 lei
Golden Circle: 464.40 lei
Diamond Circle: 572.40 lei
Tribune: 648.00 lei

Preturi bilete 3 concerte: RIHANNA 14 August + ZUTOPIA (STEVE AOKI 15 August si SIA 17 August)

Early Bird: 210.6 lei
General Acces: 270 lei
Golden Circle: 518.40 lei
Diamond Circle: 702.00 lei
Tribune: 712.80 lei

Mai multe detalii, pe pagina de Facebook a evenimentului