21:43
În contextul în care aproape 1,5 milioane de extracomunitari din Orientul Mijlociu și Africa au sosit în Germania în ultimul an și jumătate, Guvernul de la Berlin vrea să obțină un angajament din partea companiilor germane în sensul integrării imigranților pe piața muncii.
În cursul unei reuniuni programate pe 14 septembrie, Angela Merkel va aborda această temă cu directorii principalelor companii germane.
În cadrul unei inițiative intitulate „Împreună”, sunt invitați la discuții directorii companiilor Siemens, Evonik, Opel, RWE și Volkswagen.
Cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung relata în iulie că cele mai puternice 30 de companii germane au angajat până acum doar 54 de refugiați.