Comportament „inacceptabil” la JO de la Rio. SUA și-au cerut scuze

Comportament „inacceptabil la JO de la Rio. SUA și-au cerut scuze
Publicat: 19/08/2016, 12:09

Poliția braziliană a audiat trei dintre medaliații cu aur americani și au concluzionat că „aceștia nu au fost victimele unui jaf, așa cum au susținut”. Gunnar Bentz și Jack Conger au primit dreptul de a părăsi Rio de Janeiro, joi seară. Ryan Lochte plecase deja, în timp ce James Feigen rămâne în Brazilia.

Inițial, Ryan Lochte a declarat că înotătorii au fost jefuiți sub amenințarea unei arme în timp ce se întorceau cu un taxi dintr-un club spre satul olimpic. Ulterior, șeful poliției din Rio de Janeiro, Fernando Veloso, a precizat că sportivii au mințit în privința jafului, în schimb aceștia au vandalizat toaleta unei benzinării și s-au oferit să plătească daunele, după intervenția agenților de securitate. Mai mult, unul dintre agenți a fost nevoit să scoată arma din dotare, fără a o folosi, în condițiile în care unul dintre înotători a avut un comportament agresiv.

Comitetul Olimpic al Statelor Unite a confirmat varianta poliției privind desfășurarea evenimentelor și a menționat că „acest comportament este inacceptabil și nu reprezintă valorile unei echipe americane”. Totodată, forul olimpic a precizat că James Feigen rămâne în Brazilia până când îi va fi eliberat pașaportul. Feigen ar putea fi acuzat de mărturie mincinoasă și acte de vandalism, potrivit BBC.

Iată cum a decurs povestea în care au fost implicați cei patru înotători americani:

Sâmbătă, 14 august

Mama lui Ryan Lochte a povestit în media americane cum fiul ei a fost jefuit la Rio de Janeiro și este extrem de afectat de incident. Ryan Lochte vine cu detalii, spunând că el, Gunnar Bentz, Jack Conger și Jimmy Feigen se întorceau de la o petrecere a echipei olimpice franceze când au fost opriți pe stradă de către hoți deghizați în uniforme de polițiști, care le-au cerut bani și obiecte personale. Înotătorii nu au depus plângere la poliție și nu au raportat evenimentul la Comitetul Olimpic American, iar polițiști brazilieni se autosesizează după apariția materialelor de presă.

Luni, 15 august

Poliția anunță că investighează cazul, dar că există neconcordanțe în declarațiile sportivilor. Comitetul Internațional Olimpic emite un comunicat în care precizează că toți cei patru sportivi se află în siguranță și cooperează cu autoritățile braziliene.

Marți, 16 august

Imagini video de pe camerele de supraveghere din satul olimpic îi înfățișează pe cei patru sportivi în timp ce râd și fac glume, iar portofelele și telefoanele lor sunt trecute prin filtrele de securitate.

Miercuri, 17 august

Ryan Lochte recunoaște că au existat neconcordanțe și aspecte incomplete în mărturia sa privind jaful, dar refuză vehement orice acuzație privind inventarea unei povești pentru a mușamaliza o altă întâmplare. Un judecător din Rio cere oprirea pașapoartelor celor patru înotători, dar Ryan Lochte părăsește Rio de Janeiro înainte de luarea acestei decizii. Gunnar Bentz și Jack Conger sunt coborâți dintr-un avion care trebuia să-i ducă în SUA.

Joi, 18 august

Poliția braziliană anunță că sportivii americani au inventat povestea privind jaful pentru a acoperi o dispută cu agenți de securitate privind vandalizarea toaletei unei benzinării din Barra da Tijuca, aflată la 16 kilometri de Parcul Olimpic. Sunt făcute publice înregistrări ale camerelor de supraveghere din benzinărie, în care se poate observa cum sportivii sunt reținuți de către forțele de securitate. Ulterior, Gunnar Bentz și Jack Conger sunt audiați de poliție. Șeful poliției din Rio de Janeiro anunță că a fost deschis un dosar pentru vandalism.

Ryan Lochte este unul dintre cei mai prodigioși înotători din istorie, cu 12 medalii olimpice. La Rio, acesta a participat la două probe, câștigând medalia de aur cu ștafeta de 4×200 metri liber, alături de Jack Conger. James Feigen a câștigat aurul la 4×100 de metri liber. Gunnar Bentz a concurat în calificări la 4×200 metri, dar nu și în finală. Totuși, el a primit medalia de aur după victoria echipei SUA.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal