,,Vremea va fi bună, se încălzește, vor fi doar la prânz, izolat, descărcări electrice, câteva ploi de scurtă durată pe la deal și munte. Deci vremea e în încălzire, astăzi (n.r. sâmbătă) avem temperaturi maxime de 25 până la 33 de grade Celsius, cu 30-31 în București, iar pentru mâine estimăm maxime de 27 până la 34 de grade Celsius, cu 33 de grade în București”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Viorica Dinu, meteorolog de serviciu ANM.
Și la mare vremea va fi plăcută, doar vântul, care va sufla cu până la 40-45 de kilometri pe oră, ar putea provoca neplăceri.
,,La mare este o vreme frumoasă, apa este caldă, 24-26 de grade Celsius, temperatura în aer 29-30 de grade și 22 de grade dimineața. Singurul factor mai puțin confortabil la mare ar fi vântul, care suflă cu ceva intensificări, 40-45 de kilometri pe oră, dinspre mare”, a completat meteorologul ANM.
De luni, însă, ploile revin în România și se vor înregistra precipitații în zona de nord și nord-vest, iar marți instabilitatea atmosferică se va extinde asupra întregii țări, prognozează specialiștii Agenției Naționale de Meteorologie.