Președintele Egiptului: Rusia este pregătită să găzduiască negocieri de pace între Israel și Palestina

Președintele Egiptului: Rusia este pregătită să găzduiască negocieri de pace între Israel și Palestina
Publicat: 22/08/2016, 21:34
Actualizat: 24/08/2017, 21:39

Al-Sisi a subliniat rolul semnificativ al Egiptului în medierea conflictului dintre israelieni și palestinieni, în cadrul negocierilor de pace. Acesta a adăugat că Vladimir Putin a propus găzduirea la Moscova a unei eventuale întrevederi a celor două părți implicate în conflict.

„Din păcate, acest caz necesită efort și voință internațională. Israelul devine din ce în ce mai convins de importanța unui proces de pace, asta este o indicație pozitivă”, a declarat Al-Sisi.

Această declarație apare în contextul în care Egiptul a reluat legăturile externe cu Israelul. O delegație israeliană de înalt nivel a sosit la Cairo pentru o întrevedere cu președintele Egiptului, în urma vizitei din iunie a ministrului de Externe, Sameh Shoukry, în Israel.

Al-Sisi urmează să călătorească în China pentru a participa la summitul G20 din Hangzhou care va avea loc în septembrie. De asemenea, acesta va fi prezent la Adunarea Generală ONU din aceeași lună.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Minivacanță de 4 zile în august pentru angajații din România. Cine beneficiază de cele 4...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Comisarul Gărzii de Coastă, prins beat şi drogat la volan, e fiul unui celebru om...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Șoferii cu permis auto categoria B nu au voie, sub nicio formă. Legea interzice, fără...
Proletarul Ceaușescu venea, de fapt, dintr-o familie de „chiaburi”
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
O listă de cumpărături veche de milenii, găsită pe o tăbliță cu scris cuneiform