Unul dintre cei mai controversați politicieni europeni: Nu aș vota pentru Clinton nici dacă aș fi plătit

Unul dintre cei mai controversați politicieni europeni: Nu aș vota pentru Clinton nici dacă aș fi plătit
Publicat: 25/08/2016, 14:42
Actualizat: 21/08/2017, 09:23

În cadrul evenimentului de campanie al Partidului Republican, care a avut loc în orașul american Jackson, Nigel Farage a fost prezentat de Donald Trump drept liderul Brexitului care a „înfruntat” Uniunea Europeană.

Trump a descris Brexitul drept o tentativă autonomă a statului britanic și a comparat decizia Marii Britanii de a ieși din Uniunea Europeană cu propria sa campanie, declarând că președinția lui Trump ar aduce „independență Americii”.

Farage a adăugat: „Ne-am adresat acelor oameni care nu votaseră vreodată în viața lor, dar susțineau părăsirea Uniunii Europene de către Marea Britanie și au votat pentru aceasta pentru a prelua din nou controlul asupra țării lor, a frontierelor, mândriei și respectului lor de sine”.

Publicul care a participat la eveniment a fost nedumerit de prezența lui Farage, dar acesta face parte din strategia noului președinte de campanie al Partidului Republican, Stephen Bannon, un suporter entuziast al Brexitului. Farage se afla alături de unul dintre cei mai bogați oameni ai Statelor Unite, atunci când declarat că Brexitul reprezintă „oamenii simpli, oamenii reali”. Un studiu efectuat cu puțin timp înaintea acestui eveniment a demonstrat că opt din zece americani nu au auzit vreodată de Farage sau de Brexit.

Donald Trump a pus însă accent pe obținerea voturilor minorităților. Deschiderea evenimentului de campanie fiind făcută de pastorul de culoare Mark Burns care a acuzat-o pe Hillary Clinton de rasism.

„Milioane de copii mor din cauza democraților rasiști”, a declarat Mark Burns făcând referire la susținerea dreptului la avort din partea Partidului Democrat.

„Hillary Clinton este bigotă, ea vede votanți, nu persoane de culoare sau ființe umane”, a afirmat Donald Trump.

„Eu spun așa: dacă aș fi cetățean american, nu aș vota pentru Hillary Clinton nici dacă aș fi plătit”, a subliniat Nigel Farage în încercarea de a-l susține pe candidatul la președinția SUA al Partidului Republican.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat aflat pe moarte își petrece ultimele săptămâni de viață creându-și propria versiune AI,...
Meteorologii Accuweather anunță 11 zile de mega-caniculă și risc uriaș de radiații în România. Ce...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un copil pierdut acum 28 de ani într-o gară chineză și adoptat în Olanda începe...
Povestea lui Antonio, băiatul din satul Gura Vitioarei care nu a vorbit deloc până la...
Modificări MARI de la 1 septembrie 2024 în sistemul de pensii: cine se va putea...
Reacţia unui băimărean când a văzut cam cât ar trebui să cheltuiască pe zi la...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Locuitorii de la granița cu Ucraina au fost avertizați că vor cădea obiecte din spațiul...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
ISU Tulcea emite RoAlert: Pot cădea obiecte din spaţiul aerian. România nu e vizată de...
Această INVENȚIE de acum 40.000 de ani a SCHIMBAT ISTORIA MODEI pentru totdeauna!
S-A DAT ORDIN pentru România direct de la UE. Este obligatoriu până pe 15 OCTOMBRIE
Filmul de pe Netflix care a primit toate aprecierile. Nicole Kidman joacă rolul principal
Vero Căliman, apariție sexy în costum de baie. Cum arată fosta Fetiță Zurli la plajă....
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care tatăl său s-a stins din viață: „A...
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Copacii au devenit o sursă ascunsă de poluare a aerului în Los Angeles
×