Când va fi adoptată OUG privind votul din Diaspora

Când va fi adoptată OUG privind votul din Diaspora
Publicat: 29/08/2016, 12:08

„Alegerile parlamentare din acest an vor marca pentru prima oară posibilitatea ca cetățenii români să voteze și altfel decât erau obșinuiți. Mă refer aici la cetățenii români care trăiesc în străinătate. S-a introdus votul prin corespondență și sperăm ca un număr cât mai mare dintre ei să aleagă această modalitate de vot”, a spus, luni, premierul Cioloș la Reuniunii Anuale a Diplomației Române.

De asemenea, prim-ministrul a spus că guvernul va dispune, prin OUG, suplimentarea secțiilor de vot astfel încât să existe condiții decente pentru toți cei care vor să voteze.

„Pentru a ne asigura că niciunui român nu i se va nega dreptul de vot vom adopta în această săptămână o Ordonanță de Urgență care va permite, într-un anumit cadru bine definit, și suplimentarea secțiilor de vot pentru românii din Diaspora, acolo unde dimensiunea comunităților face ca misiunile diplomatice să nu fie suficiente ca secții de vot pentru a le asigura condiții decente tuturor celor care vor să își exprime dreptul de vot”, a mai spus Dacian Cioloș.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat aflat pe moarte își petrece ultimele săptămâni de viață creându-și propria versiune AI,...
Meteorologii Accuweather anunță 11 zile de mega-caniculă și risc uriaș de radiații în România. Ce...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un copil pierdut acum 28 de ani într-o gară chineză și adoptat în Olanda începe...
Povestea lui Antonio, băiatul din satul Gura Vitioarei care nu a vorbit deloc până la...
Modificări MARI de la 1 septembrie 2024 în sistemul de pensii: cine se va putea...
Reacţia unui băimărean când a văzut cam cât ar trebui să cheltuiască pe zi la...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Locuitorii de la granița cu Ucraina au fost avertizați că vor cădea obiecte din spațiul...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
ISU Tulcea emite RoAlert: Pot cădea obiecte din spaţiul aerian. România nu e vizată de...
Această INVENȚIE de acum 40.000 de ani a SCHIMBAT ISTORIA MODEI pentru totdeauna!
S-A DAT ORDIN pentru România direct de la UE. Este obligatoriu până pe 15 OCTOMBRIE
Filmul de pe Netflix care a primit toate aprecierile. Nicole Kidman joacă rolul principal
Vero Căliman, apariție sexy în costum de baie. Cum arată fosta Fetiță Zurli la plajă....
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care tatăl său s-a stins din viață: „A...
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Copacii au devenit o sursă ascunsă de poluare a aerului în Los Angeles
×