Tentativa PRU de a avea grup parlamentar, contestată: „Ce se încearcă e o șmecherie ieftină”

Tentativa PRU de a avea grup parlamentar, contestată: Ce se încearcă e o șmecherie ieftină
Publicat: 01/09/2016, 18:14
Actualizat: 31/10/2016, 15:18

La începutul ședinței de plen a Camerei Deputaților, Bogdan Diaconu a venit la tribună și le-a adus la cunoștință colegilor că și-a făcut grup parlamentar, pe structura fostei USL.

„Vă aducem la cunoștință înființarea grupurilor parlamentare USL – Alianța politică Uniunea Social Liberală (…) Aceștia fac parte din grupul USL, denumirea grupului parlamentar va fi PRU, România Unitã”, a anunțat Diaconu de la tribună.

Demersul președintelui PRU a fost, însă, contestat de liderii celorlalte grupuri parlamentare, care au argumentat că tentativa lui Diaconu nu este regulamentară. În acest sens, liderul grupului PSD, Marian Neacșu, a declarat că demersul lui Diaconu nu va fi luat în calcul.

„Ceea ce a fost prezentat ceva mai devreme este o himeră, o dorință. Poate, cândva, zece parlamentari, care la un moment dat au candidat pe lista aceluiași partid și au intrat în parlament, vor forma un grup, cândva. El va intra în drepturi conform regulamentului în următoarea sesiune parlamentară. Ceea ce s-a întâmplat mai devreme aici și modul în care antevorbitorul meu a solicitat acest lucru este total neregulamentar”, a declarat Marian Neacșu.

La rândul său, liderul deputaților PNL, Eugen Nicolaescu, a declarat că ceea ce se încearcă „este o șmecherie ieftină”.

„Din punct de vedere regulamentar, toate aceste mișcări ar fi trebuit să treacă prin Biroul Permanent și, mai departe, să fie prezentate plenului. Lucru care nu s-a întâmplat. În consecință, ar trebui să spunem numai că am ascultat o intervenție de la tribuna Camerei Deputaților, atât și nimic mai mult”, a spus liderul deputaților PNL.

Miercuri, Diaconu anunța că PRU a depus la secretariatul Camerei Deputaților solicitarea pentru înființarea unui grup parlamentar.

„Am depus la Secretariatul general al Biroului permanent al Camerei Deputaților solicitarea pentru înființarea grupului parlamentar. Avem astăzi oficial înscriși în PRU 12 deputați, iar la Senat avem deocamdată numai trei senatori, urmând ca în următoarele ore, în următoarele zile, să încercăm să facem numărul necesar pentru a avea posibilitatea să încercăm să solicităm înființarea unui grup parlamentar”, anunța Diaconu.

Potrivit Regulamentului Camerei Deputaților, grupurile parlamentare „se pot constitui din cel puțin 10 deputați care au candidat în alegeri pe listele aceluiași partid politic, ale aceleiași formațiuni politice, alianțe politice sau alianțe electorale”. De asemenea, „formarea de grupuri parlamentare ale unor partide care nu au obținut mandate în urma alegerilor este interzisă”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Haos pe Aeroportul Otopeni, din cauza unui protest mascat la TAROM: 10 curse au...
Horia Tecău, luat pe cameră din bar de șefa de la taxe și impozite Sector...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat...
Nicki Minaj și-a anulat concertul în România înainte cu doar trei ore. Ce motive a...
Vali a murit la Costineşti, după ce şi-a presimţit sfârşitul: 'Să îmi reparaţi maşina şi...'
Cauza reală a morții lui Marilyn Monroe! Ce s-a întâmplat ore întregi cu trupul neînsufleţit...
Doi deţinuţi au dat BAC-ul din spatele gratiilor, în Baia Mare. Unul dintre ei a...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Ce avere are Serghei Mizil: Fiul fostului demnitar a dezvăluit adevărul despre proveniența banilor săi...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Dacia lucrează la un nou model. Acesta va înlocui un BEST SELLER ce a dominat...
Tarom a anulat mai multe curse „din cauza indisponibilităţii temporare a membrilor echipajului de zbor”....
Șansă UNICĂ în viață! Vom vedea cu ochiul liber NAȘTEREA unei STELE
Ungaria ne dă lecții. Ungurii fac de rușine toată România
Ce tragedie! A murit la doar 30 de ani. Avea tot ce și-a dorit, dar...
Rezultate Bac 2024. Notele de la Bacalaureat, publicate pe edu.ro! Cum se face contestație și...
VIDEO Edu.ro Rezultate BAC 2024: S-au afișat notele. Scrie codul tău și află ce medii...
Miracolul prin care Lidia Buble a fost vindecată de psoriazis, după ce tratamentele medicilor nu...
Nikita, marea absentă de la Neversea. Motivul pentru care n-a mai ajuns să cânte cu...
BANCUL ZILEI. Bulă, care de-abia şi-a cumpărat o maşină, merge la un service auto: Cât...
Cum învingeau oamenii căldura înainte de aerul condiționat? Foloseau ventilatoare de mână, mergeau la film...
×