Boala care nu te mai lasă să dormi niciodată. O maladie ereditară căreia oamenii de știință nu i-au găsit leacul

Boala care nu te mai lasă să dormi niciodată. O maladie ereditară căreia oamenii de știință nu i-au găsit leacul
Publicat: 02/09/2016, 20:01
Actualizat: 03/02/2018, 08:37

Lachlan și Hayley, în vârstă de 28, respectiv 30 de ani, știau de existența acestei boli în rândul celor din familia lor de când bunica lor s-a îmbolnăvit când ei erau adolescenți. Mama și mătușa lor au murit, de asemenea, din cauza acestei maladii, potrivit The Independent.

Insomnia fatală familială (FFI), cum a fost denumită, este o boală care se moștenește genetic și cauzează insomnie permanentă în cazul celor care o dezvoltă. Astfel, cei infectați, nu vor mai putea dormi niciodată și, în consecință, vor muri din cauza deteriorării fizice și psihice accentuate.

FFI afectează celulele nervoase și conduce la apariția unor găuri în talamus, acea parte a creierului care este responsabilă cu somnul și odihna.

Astfel, corpul nu își mai revine după oboseala acumulată în timpul zilei, iar persoana rămâne trează pentru tot restul timpului cât i-a mai rămas de trăit.

„Îmi amintesc că m-am speriat cu privire la această boală încă din adolescență, când bunica mea s-a îmbolnăvit și a murit, având semne de demență, halucinații și dificultăți de vorbire. Ea a fost diagnosticată cu FFI, fiind prima dată când familia noastră auzea despre această boală”, a povestit Hayley.

Tânăra își amintește și de mama ei, care a dezvoltat aceeași maladie.

„Îmi amintesc că am plecat la noul meu loc de muncă în Sunshine Coast și mama mi-a urat să am o zi minunată și mi-a spus că este mândră de mine. După o săptămână, am ajuns acasă și ea mă striga Jillian, crezând că sunt menajera. A fost terifiant”, a adăugat Hayley.

Cei doi frați participă la un studiu inițiat de oamenii de știință de la Universitatea din California în încercarea de a găsi o cale de vindecare a acestei boli.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
El este Paul, motociclistul de 18 ani care a murit într-un tragic accident, în Târgu...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Serialul fenomen revine pe Netflix. Noul sezon, peste câteva zile. Video
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Irina Loghin reacționează dur la zvonurile cu privire moartea Mariei Ciobanu: ”Unii deja m-au pus...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Orașul distrus pentru că s-a răzvrătit împotriva Romei „a rămas nelocuit timp de peste 170...