Prima pagină » Știri externe » Franța vrea să desfințeze cea mai mare tabără de refugiați din Europa. Ce se va întâmpla cu imigranții

Franța vrea să desfințeze cea mai mare tabără de refugiați din Europa. Ce se va întâmpla cu imigranții

Franța vrea să desfințeze cea mai mare tabără de refugiați din Europa. Ce se va întâmpla cu imigranții
Autoritățile franceze intenționează să desființeze "cât mai repede posibil" tabăra de refugiați aflată în apropiere de orașul Calais din nordul țării, a declarat ministrul de Interne Bernard Cazeneuve, potrivit Reuters online.

În lunile februarie și martie, autoritățile au demontat partea de sud a taberei, unde locuiesc mai multe mii de imigranți care încearcă să ajungă în Marea Britanie.

Potrivit autorităților locale, în partea de nord a taberei, trăiesc aproximativ 7.000 de imigranți, însă grupurile umanitare plasează numărul imigranților din această tabără la aproape 9.000.

„Vreau închiderea taberei cât mai repede posibil,” a declarat Cazeneuve, care a adăugat că operațiunea se va face metodic.

Oficialul francez a mai precizat că mai multe noi adăposturi și centre de primire urmează să fie create pentru a permite cazarea imigranților, iar de asemenea va crește numărul de ofițeri de poliție detașați în regiune pentru a ajuta la gestionarea crizei.