Prima pagină » Sănătate » Avertisment mondial: O boală cu transmitere sexuală nu va mai putea fi tratată. 78 de milione de oameni suferă în fiecare an

Avertisment mondial: O boală cu transmitere sexuală nu va mai putea fi tratată. 78 de milione de oameni suferă în fiecare an

Avertisment mondial: O boală cu transmitere sexuală nu va mai putea fi tratată. 78 de milione de oameni suferă în fiecare an
Mai multe pe gandul.info

Pentru prima dată, organizația și-a expus recomandările pentru momentul în care niciun medicament nu va mai funcționa, scrie Descoperă.

Gonoreea este produsă de bacteria Neisseria gonorrhoeae și afectează 78 de milioane de oameni în fiecare an. Deși boala este asimptomatică, bacteria poate provoca dureri genitale și poate duce către infertilitate și infecția creierului și a inimii dacă rămâne netratată. Membrii organizației au recomandat în 2003 tratarea infecției cu Chinolone, dar în ultima perioadă au apărut noi tulpini de-a lungul globului, afirmă Teodora Wi, membră a Organizației Mondiale a Sănătății din Departamentul Sănătății Reproductive și Cercetare din Geneva, Elveția.

Un alt tip de medicamente, numite Cefalosporine, vor reprezenta primul tratament pentru această infecție.

Multe țări și-au schimbat schema de tratament cu mulți ani în urmă, bazându-se pe informații proprii.

Însă standardele Organizației se aplică la nivel global fiind importante pentru țările cu venituri scăzute care nu pot investi în medicamente ce nu funcționează. „Imaginați-vă că țările din Africa cumpără Chinolone, însă boala este rezistentă la ele”, a declarat Wi.

Cefalosporinele includ un medicament numit ceftriaxonă, acestea au anumite efecte negative. Aproximativ 56 de țări au declarat că noile tulpini ale gonoreei au o sensibilitate scăzută la ceftriaxonă, iar alte zece țări au declarat că niciun medicament din prezent nu a ameliorat boala.

„Riscăm să pierdem și ultimul medicament eficient în tratarea gonoreei”, a declarat Vanessa Allen, medic în microbiologie de la Public Health Ontario din Toronto, Canada.

Chiar dacă tratamentul cu Cefalosporine nu va fi eficient, doctorii mai au câteva opțiuni. În noua grilă de tratament, este sugerată combinarea anumitor medicamente, inclusiv a celor mai vechi precum gentamicina și spectinomicina. Organizația dorește să creeze noi medicamente pentru tratarea gonoreei.

Wi a declarat: „În cinci ani trebuie să realizăm un nou medicament”.

Sursa: http://bit.ly/2c6mkpL.

Autor

Citește și