Câți români vor primi ajutor de la stat după cutremurul din Italia

Câți români vor primi ajutor de la stat după cutremurul din Italia
Publicat: 05/09/2016, 22:45

„În premieră, deci niciodată nu a mai existat așa ceva într-o comunitate de români, avem o echipă care e formată din psiholog, deci doctor psiholog trimis de ministerul Sănătății, asistent social care este din partea ministerului Muncii și atașatul de muncă care era deja acolo la ambasadă din partea Muncii, care se duc pe teren în acest trio și fac niște mini-anchete pentru ca să vadă eligibilitatea și să-i ajute pe oameni cu dosarele. Nu e o chestie că îi pui pe oameni să se ducă la ambasadă să completeze, ai acest sprijin al psihologului, ai asistentul social care face legătura cu toate serviciile de recuperare medicală, fizică, ce documente îți trebuie în stânga și-n dreapta.(…) În acest moment, avem 26 de familii pe care am făcut anchetele, 23 de dosare sunt în lucru, un dosar a fost deja depus și trimis la Timiș, avem cinci dosare care sunt complete și urmează să fie depuse și deci am început procedurile de angajare a sumelor care să fie transmise”, a declarat ministrul Muncii, Dragoș Pâslaru, la Digi 24.

Ministrul Muncii a precizat că una dintre probleme este reprezentată de faptul că unii români vor banii cash pentru că nu au conturi bancare.

„Avem o ofertă din partea Consulatului ca ei să poată să gestioneze cash sau să vedem prin conturi deschise de către alți membri ai familiei”, a mai spus Pîslaru.

În urma cutremurului din Italia și-au pierdut viața 11 cetățeni români.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Se complică ancheta în cazul familiei din Suceava care a murit când se întorcea din...
Tatăl lui Vlad Pascu, criminalul de la 2 Mai, filmat în ipostaze strigătoare la cer....
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama...
Un român a fost arestat în Grecia pentru că ar fi dat foc intenționat unei...
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
Vedeta, suspectată că a apelat la medicamente pentru a slăbi RAPID. Face furori cu noua...
Un bărbat de 45 de ani din Bucureşti şi-a infectat intenţionat iubita cu HIV. Individul...
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Ies la lumină noi detalii în cazul accidentului din Suceava, în care au murit cinci...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
IGPR: care este, de fapt, marja de toleranță a RADARULUI?
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Teo Trandafir îl face praf pe Florin Salam: Regele României a murit!
Schimbări de ultimă oră anunțate de ANM. Fenomene ostile în România
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat!...
Mesajul transmis de Prințesa Anne după ce a fost lovită de un cal. Care este...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Oamenii de știință au descoperit originile fierului metalic de pe Lună
×