De ce plătesc cei de la privat pentru creșterile de salarii ale bugetarilor. Explicația simplă a unui paradox al pieței muncii din România

De ce plătesc cei de la privat pentru creșterile de salarii ale bugetarilor. Explicația simplă a unui paradox al pieței muncii din România
Publicat: 06/09/2016, 08:45
Actualizat: 31/10/2016, 15:45
„Părerea mea este că, din păcate, toată această creștere economică pe care o avem se duce într-o gaură neagră (…). Nu zic că salariile unor bugetari nu trebuie aliniate sau indexate, însă nu are loc nicio restructurare, nu există nicio viziune și nicio tentativă de răsplată pe bază de performanță a angajaților de la stat”, a spus Vladimir Sterescu, Country Manager în cadrul furnizorului american de servicii de outsourcing CGS (Computer Generated Solu­tions), companie cu 3.100 de angajați, pentru ZF. El arată că săptă­mâna trecută a avut, pentru prima dată, 4 solicitări din partea unor instituții de stat care cereau companiei, dacă poate, să acorde concediu fără plată pe perioadă ne­determinată pentru unii angajați.
Angajații din sectorul bugetar câștigă, în medie, câte aproape 2.300 de lei net pe lună, pe când angajații din sectorul privat au salarii lunare medii de circa 1.800- 1.900 de lei net pe lună. Creșterea salariilor buge­tarilor împiedică majorarea mai accelerată a salariilor din mediul privat, pentru că generează creșteri de taxe și impozite suportate de con­tribuabilii din privat, spune Adrian Moraru, directorul adjunct al Institutului pentru Politici Publice.„Decalajul dintre creșterile salariale de la stat versus cele din privat este generat de anul electoral. Sigur, în mentalitatea aproape socialistă a ambelor partide mari din România, probabil că, dacă ar putea, acestea ar mări și salariile din sectorul privat, iar tot ce pot face în acest sens este să lucreze la salariul minim, dar nu rezolvă mare lucru”.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
S-a pus limită. Decizie definitivă cu banii românilor. Interzis prin lege să mai depășești
Zonele răcorite de ploi. Unde vor fi precipitații în România
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Emmanuel Macron a vizitat Satul Olimpic înainte de Jocurile de la Paris 2024