Cât ne-a costat, de fapt, întâlnirea Blair-Ponta?

Deranjant în povestea de mai sus este că gașca asta, disperată de bani și putere, ia nația de oligofrenă. Lipsa de măsură cu care personajul Ponta-Ghiță susține că tot ceea ce i se-ntâmplă e posibil doar fiindcă România ar fi o țară cu structură politico-statală de lumea a treia e incredibilă.

Cu alte cuvinte, obișnuiți să taie și să spânzure, ani de zile, fiecare în feuda lui, iar statul „democrat” captiv să stea cu capul în nisip, ei se cutremură, astăzi, de indignare, că DNA le cere socoteală, simțindu-se terorizați de dictatură, considerându-se victimele politice ale unor structuri de putere discreționare.

Noua lor revoltă pleacă de la faptul că procurorii au făcut – fără dovezi, spun ei – o legătură între banii lui Ghiță, onorariul lui Blair, beneficiul de imagine al lui Ponta și locul eligibil obținut de Sebastian Ghiță, cu ajutorul liderului de partid, pe listele electorale din 2012.

Cu toții au respins aceste acuzații, ca și pe toate celelalte. Cu toții au făcut, și azi, zid în jurul lui Ponta.

Inclusiv Dragnea, jucând, politically correct, partitura prietenului care, la nevoie, se cunoaște, a susținut că Victor Ponta nu l-ar fi putut impune pe Ghiță, pe liste, de unul singur, întrucât, se știe, potrivit discipline politice de fier, instaurate în interiorul partidelor autohtone, toți liderii USL de la acel moment și-au dat cu părerea și cu semnătura, fiind sau nu de acord cu propunerile venite de la filialele județene.

Cu alte cuvinte, baronul Mircea Cosma, de la Prahova, fieful lui Ghiță, ar fi putut fi vreodată împotriva candidaturii acestuia din urmă, finanțator important al PSD, și coleg de „afaceri”, potrivit procurorilor, cu cumnatul viitorului premier și cu juniorul șefului de filială, Vlad Cosma.

Ca să nu mai vorbim că „amicul Sebi” căpătase, cu mult înainte, girul lui Ponta, la nivelul filialei prahovene, condusă de Cosma „Voievod”.

Ca să nu mai adăugăm că toți cei propuși de teritoriu, sunt, cu luni bune înainte, vorbiți și stabiliți, după posibilități, după susținere, după manageri, după înălțime, greutate și valoarea colesterolului bun (osânzei, cum ar veni), împreună cu centrul.

Așa că povestea asta cu nu putea, n-avea cum, nu știa, mă rog, e o prostie.

Sunt de acord, în schimb, că întreaga poveste cu includerea lui Ghiță pe liste, contra plății onorariului lui Blair, trebuie probată cu mai mult decât vreo delațiune – în oraș se vorbește despre o depoziție a lui Cosma -, ca să stea în picioare, indiferent cât de străvezie e legătura dintre toate aceste episoade.

Ceea ce mi se pare, însă, mult mai important, este altceva. Anume, faptul că plecând de la acest episod, oarecum „domestic”, de obișnuită găinărie dâmbovițeană, lărgind cadrul, în poveste au intrat, brusc, kazahii lui Nursultan Nazarbaev, consiliatul lui Blair, șeful suprem al companiei de stat KazMunayGas, „prietena” premierului României – companie căreia i-a anulat, dintr-un condei, 400 de milioane de dolari, datorie către statul român.

Iar eu cred că, la figura asta, cu Ghiță, care l-a plătit pe englez, pentru Ponta, băieții de la DNA au intrat doar așa, ca să aprindă lampa. Cu gaz.