Iulia Tarcea, propusă președinte ICCJ. Decizia îi aparține lui Iohannis

Iulia Tarcea, propusă președinte ICCJ. Decizia îi aparține lui Iohannis
Publicat: 08/09/2016, 12:44

Iulia Tarcea, singurul candidat pentru conducerea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), a susținut, joi, interviul în fața Secției de Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), judecătorii consiliului votând-o în unanimitate pentru preluarea postului.

„Doresc să o felicit pe doamna președinte Tarcea în misiunea pe care o va avea și cred că va face o treaba foarte bună. A fost vicepreședinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție și cred că va păstra Înalta Curte la nivelul de profesionalism și de recunoaștere în sistemul judiciar de care curtea se bucură astăzi”, a declarat ministrul Justiției, Raluca Prună, la finalul interviului.

În prezent, Iulia Tarcea este vicepreședinte al ÎCCJ dar și judecătorul care asigură interimatul la conducerea instanței supreme.

„Mi-am propus multe și numai de bune intenții. Recunosc că acum am emoții. Am un proiect de management, este evident una dintre soluțiile pentru depunerea candidaturii”, a declarat jurnaliștilor Iulia tarcea înainte de interviu.

Postul a rămas vacant după ce Livia Stanciu, fostul președinte al instanței supreme, a cerut eliberarea din funcție prin pensionare, ulterior preluând funcția de judecător al Curții Constituționale. Dacă votul secției va fi favorabil, propunerea va fi trimisă președintelui României, Klaus Iohannis, cel care va decide dacă semnează decretul de numire în funcție.

„Ca vicepreședinte al ÎCCJ, am făcut echipă bună cu fostul președinte, am avut relație excelentă cu celălalt vicepreședinte. Am avut o bună relație cu președinții de secție. Am reusit să creez o bună relație între președinții secțiilor și între secții. Am condus toate completele de 5 judecători în materie civilă. Am reușit să creez un sistem funcțional de comunicare între cele trei secții”, le-a spus Iulia Tarcea judecătorilor din CSM.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska