Fostul șef al CCR vrea să se întoarcă în Parlament. „Am acceptat să candidez pe lista PNL”

Fostul șef al CCR vrea să se întoarcă în Parlament. „Am acceptat să candidez pe lista PNL
Publicat: 10/09/2016, 13:47
Actualizat: 14/05/2018, 16:08

„Da, am acceptat (să candidez pe listele PNL-n.r.), dar lista nu este încă definitivă”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Augustin Zegrean.

În luna iunie, fostul președinte al Curții Constituționale Augustin Zegrean a fost luat în calcul pentru a prelua conducerea organizației PNL Bistrița Năsăud în cadrul unor discuții informale purtate în interiorul filialei, potrivit senatorului liberal Dorin Dobra.

„Nu a fost luată în calcul în discuții oficiale (posibilitatea preluării conducerii PNL Bistrița de către Augustin Zegrean-n.r.), ci au fost doar discuții informale între noi, membrii de partid”, spunea atunci senatorul PNL Dorin Dobra.

Dorin Dobra a afirmat că organizația Bistrița Năsăud trebuie să numească un președinte unic care să „restarteze” activitatea filialei: „La Bistrița este evident că trebuie numit un președinte unic, având conducere bicefală și, mai ales în urma rezultatelor obținute (la alegerile locale-n.r.), se caută restartarea filialei, prin numirea unui președinte unic. Au fost vehiculate foarte multe nume”, a afirmat Dorin Dobra.
Augustin Zegrean, fost deputat PDL de Bistrița-Năsăud, a fost numit la Curtea Constituțională a României în 2007 de președintele de atunci Traian Băsescu. Mandatul său de președinte al CCR a expirat pe 11 iunie a.c., iar săptămîna viitoare expiră și mandatul de judecător al Curții, urmând să fie înlocuit de Livia Stanciu.
Surse din PNL au declarat pentru MEDIAFAX că fostul președinte al CCR ar putea candida pe lista pe care PNL o va depune pentru Senat.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe...
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată