Este binecunoscut cazul actriței Leslie Jones, care în luna iunie a scris pe Twitter plângându-se că designerii se feresc să o îmbrace pentru evenimente din cauza formelor sale mai generoase. Cam același lucru i s-a întâmplat și lui Bryce Dallas Howard care, în ianuarie, spunea că pentru ceremonia de la Globurile de Aur a fost nevoită să-și meargă și să-și cumpere rochia direct din magazin, de pe umeraș, pentru că niciun creator de modă nu avansase opțiuni pentru silueta ei măsura 6, adică aproximativ 36 în mărimi europene. Recent, revista Vogue a discutat despre acest aspect și cu Dascha Polanco, starul din serialul „Orange is the New Black”, iar aceasta a mărturisit că îi este foarte dificil să lucreze cu industria modei: „Vreau să dobor această barieră. Chiar dacă port mărimea 8 sau 10 asta nu înseamnă că nu pot arăta la fel de bine ca cineva care poartă măsura 0″, a spus Polanco.
Care este, de fapt, mobilul acestei întregi dispute? Este o problemă strict economică sau o chestiune de perspectivă în care oamenii de modă rămân fixați pe vedetele care poartă măsura 0? Ilaria Urbinati, unul dintre stiliștii de top de la Hollywood, care are printre clientele sale multe celebrități cu forme generoase, a dezvăluit pentruwhowhatwear.co.uk că, în parte, este vorba despre o chestiune financiară.
„Designerii, pe motive despre care cred eu că sunt unele financiare, fac doar o mostră din fiecare piesă, aceeași care ajunge și pe podium (pe care o împart stiliștii, editorii de modă și echipele de vânzări). Așa că întotdeauna are mărimea potrivită pentru un model, iar vârsta medie a unui manechin în zilele noastre este între 14 și 19 ani, așa că, practic, vorbim chiar despre mărimi mai mici decât 0. Nu v-ar veni să credeți cât sunt de mici aceste mostre, chiar și cele mai slabe dintre clientele mele au mari dificultăți să încapă în aceste rochii”, a spus Urbinati.
Aceasta a explicat că, de fapt, marile branduri nici măcar nu produc stocuri pentru vânzarea în magazine înainte să treacă șase luni după ce respectivele colecții au fost prezentate pe podium, iar acest lucru înseamnă că doar hainele mai vechi sunt disponibile într-o varietate mai mare de măsuri.
„În plus, casa de modă trebuie să plătească pentru acele articole care sunt scoase din stoc, iar bugetul este destul de limtiat. Ar trebui să fii chiar o vedetă și să obții foarte multă atenție din partea presei pentru ca hainele să-și justifice costul, așa că pur și simplu unii stiliști nu vor să ajungă acolo.
În trecut, marile case de producție și studiouri de film aveau bugete speciale pentru achiziționarea de haine, însă, din cauza economiei mondiale vulnerabile, aceste vremuri au trecut. „Trăim într-o cultură a celebrităților în care toată lumea se așteaptă să primească totul pe gratis. Acest aspect este de înțeles, până la un punct, pentru că vedeta devine ca un fel de reclamă mobilă pentru brand”, spune Urbinati, dar este, totuși, de părere că cineva – designerii, studiourile sau celebritățile – ar trebui să fie dispus să acopere costurile.
O altă soluție posibilă? Aceea ce designerii să lucreze cu modele care au vârsta și silueta femeilor care își permit cu adevărat să cumpere hainele respective. „Astfel, vânzările articolelor-mostră ar crește pentru că s-ar potrivi mai multor femei”, spune stilistul. Despre modul în care ea însăși își alege clienții, Urbinati spune că alege să lucreze cu oamenii care chiar o inspiră: „acesta este singurul meu criteriu”.
Sorry, there are no polls available at the moment.