Cum ar putea deveni România în 20 de ani una dintre primele 10 economii ale UE

 Cum ar putea deveni România în 20 de ani una dintre primele 10 economii ale UE
Publicat: 12/09/2016, 11:35
Actualizat: 26/03/2019, 08:04

Pentru a ajunge la o economie de 655 de miliarde de euro în 2036, eforturile trebuiesc concentrate pe infrastructură modernă, demografie și capital uman, eficiență publică și privată, acesta fiind și modelul economic standard conform căruia creșterea economică este generata de cei trei factori, capitalul fizic, uman și avansul productivității, arată un comunicat FIC.

România trebuie să facă un salt calitativ astfel încât să poată crește în medie cu o rată situată în jurul valorii de 4% pe an, pe o perioadă de 20 de ani. Creșterea economică poate accelera de la 3,3% – cât este estimat potențialul în prezent – până către un maxim de 4,5% spre finalul perioadei.

Membrii consideră că după aderarea la UE, României îi lipsește o ambiție precisă. Ritmul de creștere de acum, deși încurajator, nu este sustenabil pe termen lung, în absența unei abordări strategice.

Membrii FIC apreciază că locul 10 în topul economiilor UE este ambițios, dar posibil, și că aceasta este sarcina Guvernului, cu sprijinul Președinției, Parlamentului, Băncii Naționale, partidelor politice și în urma unei ample consulări cu mediul academic, cu societatea civilă și cu mediul de afaceri. Pentru aceasta FIC a pornit campania VA URMA în mediul online încă din luna iunie, iar acum o lansează public.

„VA URMA își propune în primul rând să comunice cu publicul și cu toți actorii relevanți, pentru ca fiecare să conștientizeze că România are un potențial enorm pe care îl poate mobiliza odată ce și-a asumat o astfel de ambiție și o strategie integrată, coerentă pe termen lung, cu priorități bine definite. În al doilea rând, vom încerca să explicăm publicului care sunt beneficiile unei creșteri economice sustenabile, cum se răsfrâng rezultatele asupra întregii societăți și cum credem noi că se poate ajunge acolo. Nu în ultimul rând, este necesar un anumit tip de guvernanță, pentru ca un proiect de țară care se întinde pe două decenii, să poată fi dus la bun sfârșit. Ne dorim să stimulăm dialogul și implicarea pe această temă. O contribuție pe care mediul de afaceri o poate aduce în acest context, este un model de guvernanță asemenea unui plan pe termen lung, care trebuie să aibă la bază câteva principii, pe care și companiile mici sau mari le utilizează atunci când fac strategii cu un orizont larg în timp: viziune, obiective, indicatori de performanță și calibrare permanentă în raport cu realitățile din teren”, se arată în comunicatul FIC.

Consiliul Investitorilor Străini numără în prezent 125 de companii membre, ale căror investiții cumulate reprezintă în jur de 35 miliarde euro, adică aproape două treimi din totalul investițiilor străine directe realizate în România din 1990 până în prezent.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Protest în fața universității împotriva lui Călin Georgescu! Peste 400 de tineri au strigat „Nu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
Se întocmesc liste de buncăre şi adăposturi. Toate clădirile sunt inventariate
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...