Autoritățile militare siriene au anunțat că au doborât un avion de luptă și o dronă ale aviației israeliene care a atacat o poziție a forțelor guvernamentale în sudul Siriei.
Comunicatul dat publicității de Siria afirmă că aeronavele israeliene au fost doborâte în dimineața zilei de marți, într-o zonă rurală din provincia Quneitra.
Israelul a confirmat faptul că aeronavele sale au atacat o poziție a armatei siriene după ce un proiectil de artilerie lansat de pe partea siriană a frontierei a căzut pe teritoriul israelian.
Pe de altă parte, Tel Avivul a negat că ar fi pierdut vreo aeronavă deasupra Siriei, un comunicat precizând că siguranța aeronavelor israeliene nu a fost deloc pusă în pericol.
În cea mai mare parte, Israelul a preferat să stea departe de războiul din Siria, însă a răspuns cu foc atunci când proiectile de artilerie lansate din Siria au aterizat de partea israeliană a frontierei.
Incidentul de marți a fost al cincilea de acest fel din ultima săptămână.
De asemenea, se speculează că Israelul a efectuat atacuri aeriene care au vizat transporturile de arme către mișcarea militantă Hezbollah, un aliat important al regimului de la Damasc.