Copilul este obligat să decidă de ce parte a baricadei se află. Astfel, se produce ruptura. „Acestea sunt momentele în care apare fenomenul de alienare parentală, copilul ajunge își denigreze și să își respingă propriul părinte, fără a aduce argumente specifice capacității sale de înțelegere și reprezentare, ci „citate” din discursul părintelui sau persoanelor. „A pune un copil să aleagă între mama și tata, în termeni gravi, autoritari, categorici ( de genul tu cu cine ții/ești” ) înseamnă a îl forța pe copil să aleagă între mâna lui dreaptă și stângă. A face afirmații care induc copilului teamă, neplăcere sau care îl fac să critice părintele înstrăinat, înseamnă a încerca să „ucizi” nevoia naturală a copilului de ambii părinți. Astfel, însămânțezi în copilul tău conflictul de loialitate, scindarea, disocierea de ceea ce își dorește și are nevoie cu adevărat.
Într-o astfel de situație, copilul se simte obligat să își salveze și să își protejeze unul dintre părinți, făcând abstracție de ceea ce își dorește pentru el. „Dacă ați întreba un specialist ce și-ar dori un copil în astfel de momente, v-ar spune că acesta vrea ca acel divorț să nu fi existat, ca „mami și tati să fie împreună”, „să fie din nou ca înainte”. În al doilea rând, și-ar dori să nu mai existe conflict, ceartă și totul să fie bine, „îmi doresc ca mami și tati să se înțeleagă”. Un copil își dorește din nou o familie („aceeași sau alta, dar o familie în care să fim fericiți”).