Marea Britanie, ultimatum din partea președintelui Parlamentului European

Marea Britanie, ultimatum din partea președintelui Parlamentului European
Publicat: 22/09/2016, 20:01
Actualizat: 24/09/2016, 09:17

Înaintea vizitei oficiale în Marea Britanie, unde se va întâlni cu premierul Theresa May, Schulz a declarat: „La Londra, voi sublinia că Parlamentul European preferă declanșarea cât mai curând a Articolului 50, o precondiție pentru lansarea negocierilor”.

Nu ar fi bine nici pentru Marea Britanie, nici pentru UE ca alegătorii britanici să voteze în scrutinul europarlamentar din mai 2019 în timp ce negocierile ar fi în curs, a explicat Schulz, citat de cotidianul The Independent.

„Viitorul acord între UE și Marea Britanie trebuie să fie avantajos pentru ambele părți și trebuie să permită cooperarea bilaterală strânsă. Marea Britanie a decis să părăsească Uniunea Europeană, dar va continua să fie un stat european cu valori și interese geopolitice comune cu restul continentului”, a adăugat Schulz.

„Voi reitera care sunt cele patru libertăți ale piețe unice europene – circulația bunurilor, a capitalului, a serviciilor și a persoanelor; toate sunt la fel de importante”, a insistat Schulz.

Sâmbătă, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a somat Marea Britanie să lanseze cât mai rapid procedura pentru ieșirea din Uniunea Europeană, pentru a se pune capăt situației de incertitudine, avertizând că UE nu vrea să fie ținută pe loc de Londra. „Nu vreau să intervin în situația politică britanică. Dar ar fi în interesul tuturor părților ca Marea Britanie să trimită cât mai curând scrisoarea de divorț, pentru a nu prelungi fără a fi necesar perioada de incertitudine”, a declarat Jean-Claude Juncker. Președintele CE a insistat că Uniunea Europeană nu își permite să fie ținută pe loc pentru că Londra tergiversează activarea Articolului 50 al Tratatului Lisabona, care permite unui stat părăsirea comunității europene. „Atât timp cât Marea Britanie încă stă la masă cu noi, este normal să mâncăm cu plăcere împreună, dar, dacă preferă dieta, nu trebuie să afecteze apetitul nostru”, a spus Juncker folosind un limbaj comparativ.

Premierul Marii Britanii, Theresa May, a semnalat că ar putea fi pregătită să lanseze procedura pentru ieșirea din Uniunea Europeană abia în ianuarie-februarie 2017, a anunțat președintele Consiliului European, Donald Tusk. Referindu-se la întâlnirea pe care a avut-o cu Theresa May săptămâna trecută, Donald Tusk a declarat: „Premierul May a fost foarte deschisă și onestă cu mine. Mi-a declarat că este aproape imposibil să invoce Articolul 50 anul acesta, dar este foarte probabil să o poată face în ianuarie sau februarie 2017”, a precizat Tusk. „Colegii noștri britanici au nevoie de mai mult timp pentru a se pregăti de negocieri. Noi suntem bine pregătiți pentru aceste negocieri și am putea iniția procedurile chiar și mâine”, a adăugat Tusk. Deși cetățenii britanici s-au pronunțat în iunie în favoarea ieșirii din UE, Guvernul Marii Britanii tergiversează inițierea procedurii de părăsire a comunității europene.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Noi estimări privind votul la prezidențiale. Ce arată cele mai recente date despre cum au...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Sondaj Exclusiv Antena 3 CNN. Primele date despre ce au votat românii. 29% spun că...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Prezenţa la vot în rândul bucureştenilor, aproape 30% / Mesaj pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Ingredientul vechi de 4.000 de ani. Azi îl cumperi cu aditivi și conservanți. Cum îl...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”