Decizia a fost luată având în vedere situația financiară a Electrocentrale București SA și datoriile înregistrate la furnizorii și distribuitorii de combustibil, servicii și produse, situație generată de neîncasarea contravalorii pentru marfa livrată, de la RADET București. Decizia luată în cadrul ședinței de joi derivă din necesitatea reorganizării societății, dar și din cea de a asigura continuitatea producerii și furnizării agentului termic pentru locuitorii din București, precizează comunicatul.
În acest moment, datoriile totale ale ELCEN au ajuns la aproximativ 1,6 miliarde de lei, iar creanțele înregistrate de RADET însumează aproximativ 3,6 miliarde de lei.
Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice (RADET) a cerut miercuri intrarea în insolvență.