Cel mai ciudat președinte din lume: a arătat semne obscene parlamentarilor UE

Cel mai ciudat președinte din lume: a arătat semne obscene parlamentarilor UE
Publicat: 26/09/2016, 08:09

De curând, în timpul unui discurs pe care îl susținea în fața directorilor executivi locali din Davao City, orașul său natal, a fost surprins făcând un semn obscen, adresându-se parlamentarilor Uniunii Europene. De curând, parlamentarii UE i-au sugerat lui Duterte să înceteze cu omorurile în masă a suspecților consumatori de droguri. Conform Drepturilor Omului, numărul celor care au fost omorâți din această cauză s-ar ridica la 2.400 de persoane. Iar în mijlocul ședinței, Duterte a lăsat de înțeles că nu îi pasă absolut deloc de propunerile acestora și, mai mult, i-a înjurat de două ori, vorbele sale fiind însoțite de semne obscene. Iar în urma acestui discurs instigator, audiența a aplaudat.

Duterte a declarat public că nu va urmări penal ofițerii legii și cetățenii care ucid traficanți de droguri ce opun rezistență arestării. Războiul contra drogurilor a lui Duterte a declanșat un val de crime extrajudiciare cu efecte devastatoare aspura țării. Victimele recente includ și doi copii, în vârstă de patru, respectiv cinci ani. Duterte a promis eradicarea acestei probleme prin orice mijloace posibile – jurând că la nevoie va ucide chiar și 100.000 de infractori în primele șase luni de la birou.

Citește în continuare pe bm.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Primele estimări ale votului de la alegerile prezidențiale. Au apărut date despre cum ar fi...
De ce Klaus Iohannis nu a mai oferit declarații după ce a votat. Care ar...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Sondaj Exclusiv Antena 3 CNN. Primele date despre ce au votat românii. 29% spun că...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Câte tipuri de AVC există. Cum s-a produs cel care l-a răpus pe Gabriel Cotabiță!...
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Prezenţa la vot în rândul bucureştenilor
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”