Premierul Slovaciei „pune cruce” sistemului cotelor UE pentru refugiați

Premierul Slovaciei pune cruce sistemului cotelor UE pentru refugiați
Publicat: 26/09/2016, 22:25

„Sistemul cotelor divizează în mod clar Uniunea Europeană, cred că s-a încheiat din punct de vedere politic”, a declarat Robert Fico, citat de site-ul agenției Reuters.

„Ceea ce au țările Grupului Vișegrad – Slovacia, Cehia, Ungaria și Polonia – spun de peste un an și jumătate a devenit acum politica oficială a UE. Oricine vrea divizarea Europei va menține pe masă sistemul cotelor (de distribuire a refugiaților -n.red.); cine vrea să unească Europa trebuie să propună un nou concept de combatere a migrației ilegale”, a insistat Fico, a cărui țară deține președinția semestrială a Consiliului UE.

Recent, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a admis că a eșuat în impunerea sistemului cotelor obligatorii de distribuire a refugiaților la nivelul UE, propunând țărilor central și est-europene să dea dovadă de o „solidaritate flexibilă”.

Consiliul Uniunii Europene a stabilit, în septembrie 2015, să distribuie pe bază de cote 160.000 de refugiați extracomunitari ajunși în spațiul UE. România, Cehia, Slovacia și Ungaria au votat, în Consiliul UE pentru Justiție și Afaceri Interne, împotriva sistemului de relocare a imigranților conform unor cote obligatorii, dar schema a fost aprobată. După atentatele comise la Paris în noiembrie 2015, Polonia a semnalat că nu va mai primi refugiați.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din...
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Temperaturile scad drastic în România. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea în următoarele...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Silviu Prigoană, conștient că nu va mai trăi mult. Ce i-a agravat starea de sănătate
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Rezultatul autopsiei dezvăluie cauza reală a morții fiicei lui Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Test de cultură generală. Ce este Australia: insulă sau continent?