Prima pagină » Știri » Guvernul a aprobat ratificarea Acordul de la Paris referitor la schimbările climatice

Guvernul a aprobat ratificarea Acordul de la Paris referitor la schimbările climatice

Guvernul a aprobat ratificarea Acordul de la Paris referitor la schimbările climatice
Guvernul a adoptat, în ședința de miercuri, proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de la Paris la Convenția-cadru a ONU asupra schimbărilor climatice, care va fi transmis spre dezbatere și adoptare Parlamentului. Prin aderarea la această înțelegere, România este obligată să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 43% până în 2030, sub nivelul înregistrat în 2005.

Principalele obligații ale României în conformitate cu Acordul de la Paris sunt reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 43% până în 2030 față de 2005 sub EU ETS (activități în domeniul energetic, inclusiv rafinăriile; activități de producție și prelucrare a metalelor feroase; activități în industria mineralelor – ciment, var, sticlă și ceramică, activități de producere a celulozei, hârtiei și cartonului; industria chimică; activități de producție și prelucrare a metalelor neferoase) – obiectiv unic la nivel UE și participarea la efortul UE de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 30% până în 2030 față de 2005 în sectoarele non-ETS, incluzând transportul, agricultura, construcțiile, gestiunea emisiilor din deșeuri – obiectiv la nivel de state membre ale UE stabilit în funcție de PIB/cap de locuitor.

„Documentul este primul acord cu caracter universal în domeniul schimbărilor climatice care impune obligații juridice tuturor Părților pentru realizarea obiectivului global pe termen lung – de limitare a creșterii temperaturii medii globale sub 2ËšC față de nivelul din perioada pre-industrială, în funcție de capacitățile și responsabilitățile de care dispun statele. În același timp, Părțile vor depune eforturi pentru a limita creșterea temperaturii medii globale cu 1,5 grade Celsius”, informează Executivul într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, prin intermediul Acordului se dorește ca statele dezvoltate să continue mobilizarea surselor de finanțare pentru statele în curs de dezvoltare, să asigure transferul de tehnologie și creșterea capacității celor din urmă de a se adapta la efectele schimbărilor climatice, implementând totodată și măsuri de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Mai mult, tratatul prevede un mecanism de revizuire a angajamentelor asumate, la un interval de 5 ani, prin care să se asigure ambiția și durabilitatea acordului, în completarea unui proces de evaluare la nivel global a progresului înregistrat în atingerea obiectivelor stabilite.

Acordul de la Paris a fost semnat, din partea României, la 22 aprilie 2016, la New York, de către ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristiana Pașca Palmer.

 

Citește și