35 de zile au trecut și alte subiecte au avut prioritate în fața lor. E un exemplu de trecut la „așa nu”. Pe de o parte. Pe de alta…E o chestiune omenească. Să simți nevoia de atenție, de o strângere de mână sau de o privire caldă care face cât toți banii din lume. Izvorâște din dorința sportivului de a-i fi, într-un fel sau altul, recunoscută fiecare oră dedicată visului său. Să i se transmită un mesaj! Nu doar unul constatator, pe un ton impersonal și robotic. Medaliații de la edițiile JO nu sunt niște statui din piatră. Și nici nu zgârie la ușile de la Palat. Așteaptă însă, o dată la 4 ani, un gest firesc.
Încărcata agendă oficială a președintelul Klaus Iohannis a ajuns, marți seara, la fila cu cercuri olimpice. Cel mai mare iubitor de tenis din țară a ales, alături de echipa lui, să dărâme două popice dintr-o lovitură: să organizeze în același timp premierea medaliaților de la JO, dar și de la Paralimpice. O explicație neînghițită, însă, pe nemestecate, de toată lumea. Realitatea e că oamenii din Rio au fost trecuți la „și altele”. De asta au așteptat 35 de zile invitația oficială. Și nicio altă fandare nu scuză lipsa de reacție a celor mai înalte oficialități ale statului.
Chiar dacă Vasile Dâncu a fost prezent la COSR, vineri, la o discuție lipsită de substanță, denumită pompos Strategia de Redresare a Sportului.
Dar sportul devine și politică, iar oamenii președintelui o știu cel mai bine. Ajutând sportul, te ajuți pe tine, dar și sănătatea întregii națiuni. Însă atunci când elaborezi un discurs prin care vrei să demonstrezi că ești updatat la tot se întâmplă în sport, iar ceremonia se vrea a fi fără cusur, nu scapi niciun detaliu. Mai ales când vrei să dregi busuiocul. La Cotroceni, marți seara, gazda nu avea voie să greșească. Dar a făcut-o.
Fără să se fi încheiat întreaga ceremonie de pe marmura de Carrara, președintele a acceptat dialogul cu reprezentanții presei. Nimic greșit până aici. Însă în momentul în care a fost de acord să schimbe registrul discuției spre subiectele Sebastian Ghiță, Laura Codruța Kovesi etc, și-a tras singur covorul de sub picioare. Nu contează în cât timp a reușit să iasă din meleul realizat ad-hoc. Ceea ce rămâne este așteptarea adevăraților protagoniști ai ceremoniei. Ei așteptau încă o poză, încă un schimb de priviri sau măcar de formalități. Medaliații au trecut în plan secund și au realizat asta. Chiar dacă nu vede, Alex Bologa, judoka medaliat cu bronz la Paralimpice, a simțit-o și el.