SUA vor participa cu trupe la brigada multinațională a NATO găzduită de România la Craiova, de Brigada 2 Infanterie „Rovine”, începând din 2017, iar Germania va participa la această structură cu ofițeri de stat major, a anunțat ministrul Apărării, Mihnea Motoc.
„Recent, am avut confirmarea din partea Berlinului că Germania va contribui cu ofițeri de stat major la Brigada Multinațională. Adăugați aici, rămânând de definit exact modalitatea în care se va relaționa cu Brigada sau cu operațiunile Brigăzii Multinaționale, unitatea ce va veni din partea SUA, din cadrul brigăzii suplimentare pe care o dislocă începând cu anul viitor, în Europa. Vă asigur că mai sunt și alte discuții cu aliați importanți”, a declarat Mihnea Motoc luni, la încheierea festivității de deschidere a anului universitar de la Academia Tehnică Militară.
La brigada multinațională aliată din România și-au mai confirmat până acum participarea Polonia și Bulgaria, structura urmând să numere 3.000-4.000 de militari, dintre care aproximativ jumătate vor fi asigurați de România.
Decizia înființării acestei structuri a fost luată la summitul NATO de la Varșovia, fiind promovată de România, ca măsură de apărare și stabilitate suplimentară pe flancul estic al Alianței. Țările baltice și Polonia au obținut fiecare câte un batalion multinațional asigurat prin rotație de trupe aliate, fiecare batalion având la comandă câte o mare putere din NATO – SUA asigură comanda în Polonia, Canada în Letonia, Marea Britanie în Estonia, iar Germania în Lituania.
România a obținut la acest summit o brigadă multinațională pe care o va coordona și la care vor participa mai multe state aliate, tot prin rotație.