Șeful statului a salutat faptul că ”avem un mare caz de corupție clarificat în instanță”, iar justiția română a dovedit că poate să prelucreze astfel de dosare.
”Rămâne de pus în practică recuperarea prejudiciului”, a subliniat el.
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a dispus luni pedepse la închisoare cu executare în dosarul „Microsoft” pentru toți cei patru inculpați cercetați în cauză. Potrivit deciziei judecătorilor, fostul primar din Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, va executa șase ani de închisoare, fostul ministru al Comunicațiilor, Gabriel Sandu, trei ani de detenție, iar oamenii de afaceri Dorin Cocoș și Nicolae Dumitru câte doi ani și patru luni.
Omul de afaceri Dorin Cocoș a fost găsit vinovat pentru trafic de influență și spălare de bani, instanța dispunând în cazul lui confiscarea a 9.000.000 de euro. Nicolae Dumitru a fost condamnat pentru trafic de influență, urmând să-i fie confiscați 2.050.000 dolari și 1.000.000 de euro.
Gheorghe Ștefan a fost condamnat pentru trafic de influență, instanța hotărând confiscarea a peste trei milioane de euro. Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, a fost găsit vinovat de luare de mită și spălare de bani, instanța dispunând în cazul său confiscarea a peste două milioane de euro.